Va accepta să îl susțină doar dacă UE deblochează unele active rusești pentru a compensa banca austriacă Raiffeisen în cazul daunelor impuse de un tribunal din Rusia, conform Reuters.
Notificarea în acest sens a fost deja transmisă Uniunii Europene.

În ianuarie, un tribunal rusesc a ordonat Raiffeisen Bank International să plătească daune în valoare de două miliarde de euro, în urma unui proces intentat de o companie deținută anterior de oligarhul rus Oleg Deripaska.
Instanța a precizat că banca ar putea recupera această amendă prin preluarea echivalentului în acțiuni la compania de construcții austriacă Strabag, deținută anterior parțial de Deripaska.
Raiffeisen nu a reușit până acum să facă acest lucru, deoarece acțiunile lui Deripaska la Strabag sunt înghețate conform sancțiunilor UE.

Filiala din Rusia a grupului austriac Raiffeisen Bank International (RBI) a înregistrat în primul semestru un profit net de 83,9 miliarde de ruble (aproximativ 1,05 miliarde de dolari), în creștere cu 17,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit standardelor contabile rusești.
RBI, cea mai mare bancă occidentală prezentă încă pe piața rusă, a beneficiat de pe urma intermedierii transferurilor internaționale de bani și a dobânzilor ridicate la depozite, într-un context în care sancțiunile occidentale au blocat accesul majorității băncilor ruse la sistemul global SWIFT.

Banca se află sub presiunea Statelor Unite și a autorităților europene pentru a-și reduce prezența în Rusia, proces pe care l-a început.
În al doilea trimestru, grupul a raportat însă o pierdere, după o depreciere de 1,2 miliarde de euro legată de un litigiu în Rusia.
Recent, o instanță rusă a ridicat o măsură care bloca vânzarea filialei, dar RBI avertizează că alte obstacole, precum aprobările autorităților ruse, persistă.
Filiala rusă a băncii italiene UniCredit a raportat, la rândul său, o creștere anuală de 39% a profitului în primul semestru, susținută de reducerea provizioanelor pentru credite neperformante și de câștigurile din tranzacționare.