Banca Ungariei, nevoită să recurgă la cele mai dure modificări de dobânzi de după căderea comunismului. Forintul s-a scufundat la un minim record față de euro

Banca Ungariei, nevoită să recurgă la cele mai dure modificări de dobânzi de după căderea comunismului. Forintul s-a scufundat la un minim record față de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iul 2022

Banca Națională a Ungariei (NBH) a majorat dobânda-cheie cu 100 de puncte de bază, până la 10,75%, ducând costurile de împrumut în zona cu două cifre pentru prima dată de la sfârșitul anului 2008, pe fondul unei creșteri continue a inflației, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

La ora 12:04 GMT (15:04 în România), forintul care s-a scufundat la un minim record față de euro la începutul acestei luni, se tranzacționa la 401 unități pentru un euro, fiind puțin mai slab decât înainte de anunțul băncii naționale, arată Hotnews.

Lada renunță să mai producă propria variantă Duster, din cauza condițiilor puse de Renault CITEȘTE ȘI Lada renunță să mai producă propria variantă Duster, din cauza condițiilor puse de Renault

Slăbiciunea forintului, care complică provocarea pe care o reprezintă pentru NBH creșterea inflației, a forțat banca centrală să intre în cel mai abrupt ciclu de înăsprire de la prăbușirea comunismului, cu creșteri ale ratelor care totalizează acum 485 de puncte de bază numai în ultima lună.

„Consiliul (monetar) a promis că va continua în mod decisiv ciclul de înăsprire până când inflația va atinge în mod clar un vârf (anticipat până în toamnă), iar această promisiune a ajutat cursul de schimb al forintului să se redreseze în ultimele săptămâni", a apreciat Commerzbank.

Dubla problemă a Ungariei (inflația și devalorizarea monedei naționale), plus lipsa accesului la fondurile UE au determinat investitorii să vândă forintul pe fondul înrăutățirii sentimentului de pe piețele internaționale, ceea ce a forțat guvernul să renunțe la plafonarea prețului la facturile de energie pentru gospodăriile cu un consum mai mare.

Circulația dolarului în Rusia nu se va opri CITEȘTE ȘI Circulația dolarului în Rusia nu se va opri

Se așteaptă ca această măsură să crească și mai mult inflația, contribuind însă la limitarea deficitului bugetar.

În ciuda revenirii la aproximativ 400 de unități pentru un euro, forintul este încă în scădere cu aproape 8% față de moneda european în acest an, subperformând față de celelalte modede din regiune și complicând sarcina NBH de a limita inflația.

Economiștii intervievați de Reuters prognozează o inflație medie de 12,2% în acest an în Ungaria, care va scădea la 9,95% în 2023, încă mult peste intervalul țintă al NBH de 2% până la 4%.

Ministrul ungar de Externe s-a dus la Moscova să cumpere mai mult gaz, când UE cere limitarea consumului. Răspunsul de la Kremlin CITEȘTE ȘI Ministrul ungar de Externe s-a dus la Moscova să cumpere mai mult gaz, când UE cere limitarea consumului. Răspunsul de la Kremlin

Analiștii văd acum o creștere a ratei de bază la 12% până la sfârșitul anului 2022, ceea ce ar fi cel mai ridicat nivel din ultimele aproape două decenii.

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
forint