Republica Cehă a început vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID-19, această doză de consolidare fiind disponibilă pentru oricine a primit ultima doză de vaccin cu cel puțin opt luni în urmă, relatează agenția DPA.
Ministerul Sănătății ceh a recomandat a treia doză persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, celor din categoriile de risc și lucrătorilor din sectorul sanitar sau cel al îngrijirilor. ''Pentru oricine altcineva, decizia revine fiecăruia'', a declarat ministrul ceh al sănătății, Adam Vojtech.

Toți cei eligibili pentru a treia doză au primit un mesaj de notificare, luni fiind transmise circa 8.000 de astfel de mesaje. Autoritățile cehe estimează că până la sfârșitul anului un milion de persoane vor fi vaccinate cu a treia doză. Înregistrarea prealabilă nu este necesară în niciunul dintre centrele de vaccinare, scrie Agerpres.
În această campanie de consolidare a imunității împotriva COVID-19 în Republica Cehă vor fi folosite vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna.
Până în prezent în această țară au fost vaccinate cu schema completă circa 5,9 milioane de persoane, mai mult de jumătate din populația sa de 10,7 milioane de locuitori.