O turmă de 100 de oi înlocuiește mașinile mecanice de tuns iarba sub peste 31.000 de panouri fotovoltaice, în cadrul parcului fotovoltaic care alimentează fabrica Volkswagen din Polonia.
„Astăzi, parcul fotovoltaic oferă mult mai mult decât energie verde. A devenit un loc în care susținem biodiversitatea, agricultura locală și cercetarea științifică. Proiectul de pășunat cu oi demonstrează că industria modernă poate funcționa în armonie cu natura", a declarat Marzena Pillich-Grońska, director al uzinei Volkswagen Poznań.
Amplasat în incinta fabricii Volkswagen, parcul fotovoltaic este una dintre cele mai mari instalații solare on-site din Europa. În zilele însorite poate acoperi întregul necesar de energie electrică al uzinei, iar pe parcursul unui an furnizează aproximativ 25% din consumul total de electricitate al acesteia.
Proiectul face parte din una dintre cele mai avansate inițiative de agrivoltaică industrială din Europa.
Proiectul este realizat în colaborare cu Universitatea de Științele Vieții din Poznań. Cercetarea se numără printre primele de acest tip desfășurate într-un parc fotovoltaic de dimensiuni industriale din Polonia.
Oamenii de știință analizează modul în care pășunatul oilor sub panourile fotovoltaice influențează bunăstarea animalelor, biodiversitatea, calitatea solului și microclimatul local, pentru a înțelege mai bine cum poate fi integrată producția de energie regenerabilă cu utilizarea terenurilor agricole.
Oile vor pășuna în parcul fotovoltaic până în toamnă, sub supravegherea unor crescători
Și China pregătește cu același sistem cea mai mare fermă solară din lume, pe platoul tibetan.
Proiectul se întinde pe 610 km², echivalent cu suprafața orașului Chicago.
Va putea genera suficientă energie pentru aproximativ 5 milioane de gospodării.

Volkswagen_PV_QuantaEnergy_fot. Rafal_Pijanski

Volkswagen_PV_QuantaEnergy_fot. Rafal_Pijanski

Volkswagen_PV_QuantaEnergy_fot. Rafal_Pijanski
Ferma solară este echipată cu peste 7 milioane de panouri solare, deja instalate pe două treimi din suprafață.
Energia generată din fazele finalizate curge deja în rețea, iar când proiectul va fi complet, va deveni cel mai mare parc fotovoltaic din lume.
Energia solară a întrecut deja energia hidroelectrică și va depăși curând energia eoliană, consolidând poziția Chinei ca lider global în energie regenerabilă.
Ferma solară de pe platoul tibetan nu este doar un proiect energetic: panourile acționează ca paravânt pentru reducerea prafului și prevenirea evaporării solului, favorizând vegetația sub ele.
Astfel, sute de mii de oi, poreclite „oi fotovoltaice”, pasc printre panouri, beneficiind de iarbă proaspătă și contribuind la menținerea ecosistemului local.
















