Ion Ceban, reales la limită din primul tur primar al Chișinăului

Ion Ceban, reales la limită din primul tur primar al Chișinăului
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 nov 2023

Primarul în exercițiu al municipiului Chișinău, fostul socialist Ion Ceban, a câștigat, din primul tur, alegerile locale din capitala Republicii Moldova, potrivit rezultatelor parțiale anunțate luni dimineața, la ora 7.30, de Comisia Electorală Centrală, în urma centralizării voturilor de la 304 din totalul celor 305 secții de votare din oraș.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ceban, considerat un apropiat al Moscovei și al președintelui Putin, care a candidat acum din partea Mișcării Alternativa Naționale, al cărei președinte este, a fost susținut de 132.245 alegători, respectiv 50.58% din totalul cetățenilor care și-au exercitat dreptul de vot în Chișinău, arată Agerpres.

Tranzacție - Aeroitalia cumpără o companie aeriană românească CITEȘTE ȘI Tranzacție - Aeroitalia cumpără o companie aeriană românească

Pe locul al doilea se situează candidatul partidului de guvernământ, Partidul Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, care a fost votat de 73.930 alegători (28.27%).

Pe poziția a treia se află candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova, Adrian Albu, cu 1.1815 voturi (4.52%), iar pe locul al patrulea - Victor Chironda din partea Platformei Dreptate și Adevăr, cu 9.989 voturi (3.82%).

La alegerile locale desfășurate duminică, pentru primăria Chișinău au candidat 27 de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
ion ceban
primar chisinau
alegeri