Macron și Biden vor să ”verifice” începerea retragerii ruse de la frontiera Ucrainei

Macron și Biden vor să ”verifice” începerea retragerii ruse de la frontiera Ucrainei
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 feb 2022

Președinții francez Emmanuel Macron și american Joe Biden au convenit, într-o convorbire la telefon, necesitatea ”verifcării” anunțuțului cu privire la un început al unei retrageri ruse de la frontiera Ucrainei, un ”prim semnal încurajator”, anunță Palatul Elysée, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cei doi șefi de stat au îndemnat - în această convorbire de aproximativ o oră - la a rămâne ”perfect coordonați” cu privire la președintele rus Vladimir Putin, precizează președinția franceză, arată news.ro.

Ministerul rus al Apărării a transmis anterior că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare, relatează BBC, citând agenția Interfax.

Dar exercițiile la scară largă în toată țara continuă, potrivit agenției.

PREMIERĂ Viktor Orban evocă posibilitatea unei ieșiri a Ungariei din UE CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Viktor Orban evocă posibilitatea unei ieșiri a Ungariei din UE

„Practic toate districtele militare, flotele și forțele aeriene iau parte la exerciții”, a spus un reprezentant al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

„O serie de exerciții navale care implică nave de suprafață, submarine și aviație navală se desfășoară în zonele importante din punct de vedere operațional”, a spus Konașenkov.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
trupe