Majoritatea deponenților turci au revenit la deținerile în valută, după încheierea unui program de stat de protejare a lirei

Majoritatea deponenților turci au revenit la deținerile în valută, după încheierea unui program de stat de protejare a lirei
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 sep 2023

Deponenții turci și-au convertit cea mai mare parte a fondurilor lor înapoi în dolari, luna trecută, când le-au retras din conturile protejate de depreciere de către stat, potrivit datelor inițiale și a unor bancheri seniori, pe măsură ce Ankara începe să lichideze programul, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

De când președintele Tayyip Erdogan a fost reales în mai, autoritățile au crescut puternic ratele dobânzilor și și-au stabilit obiectivul de a reduce deținerilede lire în valoare de aproape 130 de miliarde de dolari, în conturile cunoscute sub numele de KKM.

Încă o secțiune din Autostrada Transilvania are constructor desemnat CITEȘTE ȘI Încă o secțiune din Autostrada Transilvania are constructor desemnat

Banca centrală protejează depozitele de depreciere în conformitate cu KKM,  o lege adoptată la sfârșitul anului 2021 pentru a opri o prăbușire istorică a monedei, scrie News.ro.

Dar de atunci, lira a pierdut încă 50% din valoare - inclusiv 25% de la alegerile din acest an - mărind costurile schemei și testând încrederea în monedă exact în momentul în care autoritățile încearcă să o consolideze.

Doi dintre bancherii seniori au declarat pentru Reuters că, de la alegeri, banca centrală a continuat să vândă valută băncilor, pentru a satisface cererea celor care închid conturile KKM.

Potrivit unuia dintre bancheri, 20% din conturile KKM care au fost inițial convertite în lire din valută străină au fost închise în august.

Dintre acestea, aproximativ două treimi din fonduri au fost convertite înapoi în valută, în timp ce restul s-au mutat în conturi obișnuite în lire, potrivit unor trei bancheri.

Un fost deponent al KKM, care a refuzat să fie identificat, a spus că și-a închis contul deoarece nu mai părea că merită.

”Nu am câștigat nimic după ceva timp și apoi mi s-a părut înfricoșător să rămân în KKM, așa că mi-am scos toți banii și m-am întors la dolari”, a spus persoana.

FOTO INEDIT Cancelarul german Scholz, cu plasture pe ochi după un accident la jogging CITEȘTE ȘI FOTO INEDIT Cancelarul german Scholz, cu plasture pe ochi după un accident la jogging

Banca centrală conduce trecerea către politici mai ortodoxe după o serie de prăbușiri ale lirei și inflație în creștere. Instituția vrea să reducă volumul KKM pentru a îmbunătăți eficiența mecanismului său de transmitere monetară.

Volumul acestor conturi a scăzut cu 1,1%, sau cu 40 de miliarde de lire, la 3,37 trilioane de lire, în săptămâna până pe 25 august, prima scădere în lire în opt luni, arată datele autorităților de reglementare BDDK.

În dolari, volumul contului KKM este la un record de 127,6 miliarde de dolari, sau 26% din totalul depozitelor.

Bancherii au declarat pentru Reuters că unele bănci plătesc o dobândă anuală de până la 45% celor care și-au convertit fondurile deținute în KKM în depozite în lire, dobânda la depozitele de până la trei luni crescând cu aproximativ 10 puncte în ultima săptămână.

Dar ei au spus că deponenții au fost precauți cu privire la mutarea fondurilor în conturile de depozit în lire, având în vedere așteptările că dobânzile depozitelor vor crește mai mult.

Mai multe se vor muta în conturi simple în lire - mai degrabă decât în dolari - pe măsură ce se întâmplă acest lucru, au adăugat ei.

În săptămâna încheiată pe 25 august, depozitele în valută ale rezidenților și companiilor autohtone au crescut cu 4,78 miliarde de dolari, potrivit datelor oficiale.

VIDEO INEDIT Carlos Sainz rapid și la alergare, nu doar pe circuit. El a fugit și a prins doi hoți care i-au furat un ceas CITEȘTE ȘI VIDEO INEDIT Carlos Sainz rapid și la alergare, nu doar pe circuit. El a fugit și a prins doi hoți care i-au furat un ceas

Rezervele internaționale nete ale băncii centrale au crescut brusc de la nivelurile negative de la începutul lunii iunie. Dar această tendință s-a oprit în august la un vârf de peste 15,7 miliarde de dolari, deoarece mai multe conturi KKM au fost închise.

În ultimele trei săptămâni, rezervele nete de valută ale băncii centrale au scăzut cu 1,4 miliarde de dolari, până la 14,3 miliarde de dolari.

Separat, conform datelor bilanțului din primul semestru din calculele unor bănci și economiști, trei sferturi din cele 127,6 miliarde de dolari deținute în sistemul KKM fuseseră inițial convertite din valută străină și nu din lire.

viewscnt
Afla mai multe despre
valută
lire
turcia