Militarii ruși au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl, având suspiciunea că aici se produce armament nuclear

Militarii ruși au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl, având suspiciunea că aici se produce armament nuclear
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iul 2022

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Centrul de măsurare a radioactivității din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parțial nefuncțional, după ce militarii ruși au furat, în timpul ocupației din lunile februarie și martie, softurile echipamentelor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al centrului, Olexandr Barsukov.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Potrivit sursei citate, armata Rusiei ar fi sustras hardurile calculatoarelor și programele cu care lucrau specialiștii Centrului de măsurare a radioactivității, având suspiciunea că în aceste laboratoare Ucraina ar crea armament nuclear.

"Când ocupanții au intrat aici, din relatările celor care au rămas aici, au fost desfăcute toate calculatoarele. Ei susțineau că noi aici ne pregăteam pentru crearea armamentului nuclear. Era o informație falsă. Au stricat toate computerele și softul cu care lucrau toate echipamentele pe care le avem aici. Probabil au căutat informații. Au scos toate hardurile și le-au aruncat prin jur. Am încercat să le căutăm și să le montăm din nou, dar până acum acest lucru a fost imposibil. Conducerea unității noastre duce tratative cu diferite companii, inclusiv cu companiile care ne-au furnizat aceste echipamente. Comisia Europeană ne-a ajutat să creăm acest laborator și în scurt timp ne-au promis că ne vor aduce softuri noi și vom încerca să repornim aceste echipamente", a afirmat Olexandr Barsukov.

Averi ale unor oligarhi ruși, blocate în UE CITEȘTE ȘI Averi ale unor oligarhi ruși, blocate în UE

În prezent, datele cu privire la radioactivitatea din perimetrul protejat al centralei atomice au fost colectate cu ajutorul altui sistem care include 39 de senzori amplasați în diferite puncte din zona de excludere și care transmit informații cu privire la nivelul radiațiilor.

Centrul de măsurare a radioactivității din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl este administrat de Întreprinderea de stat specializată "Ecocentru".

Centrala de la Cernobîl, care a fost afectată de explozia de la 26 aprilie 1986, s-a aflat sub controlul militarilor ruși în perioada 24 februarie - 31 martie, timp în care aproximativ 1.000 de soldați au staționat în zona de excludere.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
ucraina
cernobîl
soft