Philip Morris deschide primul call center din Bulgaria

Philip Morris deschide primul call center din Bulgaria
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 mai 2019

Philip Morris International va deschide, în acest an, primul său call center din Bulgaria, investiție care va crea, în primă fază, aproximativ 100 de noi locuri de muncă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Numărul angajaților ar urma să crească la 200 într-un orizont de 12 luni de la începerea operațiunilor, programată pentru al treilea trimestru al anului, a declarat directorul Philip Morris pentru Europa de Sud-Est, Christos Harpandis, citat de presa bulgară.

Noul call center va prelua parte din munca desfășurată în prezent la centrele similare din Grecia și Italia și va deservi inițial piețele bulgară și elenă, urmând ca din 2020 să furnizeze servicii și clienților din Italia.

Corespondență de la Florența. Președintele Parlamentului European: Europa nu trebuie să cedeze controlul infrastructurii energetice unor “investitori” care au alte interese CITEȘTE ȘI Corespondență de la Florența. Președintele Parlamentului European: Europa nu trebuie să cedeze controlul infrastructurii energetice unor “investitori” care au alte interese

Grupul american Philip Morris, cel mai mare producător de produse din tutun la nivel mondial, este activ în Bulgaria din 2006. Subsidiara din țara vecină, cu sediul la Sofia, are circa 85 de angajați.

În România, grupul are aproximativ 800 de angajați. Fabrica Philip Morris din Otopeni a fost convertită la finele anului 2017 într-o unitate de producție a rezervelor de tutun pentru dispozitivele electronice IQOS, în urma unei investiții de aproape o jumătate de miliard de dolari.

Potrivit estimărilor Philip Morris, peste 7 milioane de fumători adulți au renunțat deja la țigările tradiționale în favoarea fumatului cu ajutorul dispozitivelor IQOS, care încălzesc tutunul în loc să îl ardă, planul grupului fiind ca, în timp, să oprească complet producția de țigarete și să se concentreze pe fabricarea produselor alternative.

Recent, Philip Morris a anunțat că a primit aprobarea Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite pentru comercializarea dispozitivului IQOS pe această piață.

Compania a depus două cereri la agenția de reglementare, una pentru comercializarea dispozitivului, iar o alta pentru promovarea acestuia ca fiind mai puțin dăunător decât țigările clasice. Agenția nu a luat încă o decizie referitoare la cea de-a doua cerere.

viewscnt
Afla mai multe despre
philip morris international
philip morris
pmi
call center
bulgaria
extindere
investitie
iqos