Polonia va compensa agricultorii și va impune un preț minim pentru cereale

Polonia va compensa agricultorii și va impune un preț minim pentru cereale
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 apr 2023

Ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, a anunțat un program de compensații economice pentru agricultorii afectați de importurile de cereale ucrainene și impunerea unui preț minim de vânzare, relatează agenția EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În declarațiile pentru postul polonez de radio, Telus a explicat că această măsură "este provizorie" și că tot ce lipsește "sunt soluții pentru ca Uniunea Europeană să își dea seama că avem nevoie de reglementări, instrumente care să permită ca produsele ucrainene să nu rămână în Polonia, ci să tranziteze prin Europa", scrie Agerpres.

Ciucă cere liberalilor mai multă disciplină cu prezența la vot în Parlament. Bode, către cei propuși pe funcții: Nu aveți un cec în alb! CITEȘTE ȘI Ciucă cere liberalilor mai multă disciplină cu prezența la vot în Parlament. Bode, către cei propuși pe funcții: Nu aveți un cec în alb!

De asemenea, el și-a exprimat intenția de a propune la următorul Consiliu de miniștri impunerea unui preț minim de vânzare de circa 300 de euro pe tona de grâu, pentru a combate scăderea prețurilor provocată, potrivit Guvernului polonez, de acumularea de grâu din Ucraina.

Varșovia a confirmat marți că s-a ajuns la un acord cu partea ucraineană pentru reluarea, sub monitorizare, a tranzitului celor 30 de produse ucrainene a căror introducere în țară fusese oprită prin decret în 15 aprilie.

După cum a explicat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Artur Sobon, într-un interviu pentru Radio Plus, începând de vineri se va repermite intrarea produselor ucrainene în Polonia "sub formă de convoi" și va fi controlată circulația acestora prin sistemul SENT, bazat pe utilizarea de GPS și verificări pe traseu.

Este vorba despre aceeași metodă folosită pentru supervizarea tranzitului transportului de combustibili, deșeuri toxice sau mărfuri periculoase.

Ca o a doua parte a acordului la care s-a ajuns marți, Polonia pregătește un plan pentru a da drumul la patru milioane tone de cereale înmagazinate în silozuri aproape de frontiera cu Ucraina înainte de 1 iulie, "pentru a face loc noii recolte a producătorilor polonezi", a spus Sobon.

Conform presei poloneze, în prezent, există cozi de peste 25 de kilometri formate din camioane ucrainene care așteaptă să intre în Polonia.

UE a suspendat anul trecut barierele de import pentru cerealele ucrainene după declanșarea războiului, iar în iulie a stabilit așa-numitele "coridoare umanitare"", cu scopul de a preveni o criză alimentară, dar, potrivit Varșoviei, o mare parte din aceste produse rămân în Polonia, ceea ce a influențat negativ piața locală.

Protestele producătorilor polonezi și lipsa unui acord au provocat demisia a doi miniștri ai Agriculturii în ultimele 9 luni și impunerea, sâmbătă, a opririi importurilor de cereale, carne, fructe și legume provenite din Ucraina.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
cereale