Proprietarul Agrokor, cel mai mare retailer din Balcani, a fost arestat în Londra

Proprietarul Agrokor, cel mai mare retailer din Balcani, a fost arestat în Londra
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 7 nov 2017

Ivica Todoric, proprietarul Agrokor, cel mai mare retailer din Balcani, intrat sub tutela statului croat în primăvară, a fost arestat în Londra, în baza unui mandat european de arestare, emis de Croația luna trecută, transmit Reuters și SeeNews.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro: Energy Road - Energie la tine acasă. Parteneri: FPPG
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Todoric s-a prezentat în fața autorităților britanice după ce a fost somat în acest sens, dar a declarat, în fața unei instanțe din Londra, că se va opune extrădării.

Luna trecută, procuratura croată, a emis un mandat european de arestare pe numele lui Ivica Todoric, proprietarul Agrokor, cel mai mare retailer din Balcani, intrat sub tutela statului în primăvară, în urma unor probleme financiare majore. Todoric este acuzat de practici ilegale care ar fi putut provoca falimentul Agrokor.

Klemm: Un raport al Băncii Mondiale privind climatul de afaceri arată că R. Moldova a depășit România. Pe mine m-ar îngrijora CITEȘTE ȘI Klemm: Un raport al Băncii Mondiale privind climatul de afaceri arată că R. Moldova a depășit România. Pe mine m-ar îngrijora

Tot în octombrie, un audit financiar la grupul croat Agrokor a scos la iveală discrepanțe majore între raportările financiare pentru 2015 și 2016 ale celor mai importante companii din grup și datele reale. Printre neregulile descoperite se numără active și stocuri supraevaluate, dar și costuri omise. Din aprilie, grupul a trecut sub controlul statului, printr-o lege specială, iar guvernul croat l-a numit pe expertul Ante Ramljak la conducerea companiei, acesta urmând să se ocupe de restructurarea activității pentru evitarea falimentului.

 Agrokor, companie fondată în urmă cu peste 40 de ani ca o afacere de familie ce se ocupa cu plantarea și comercializarea florilor, s-a transformat într-un conglomerat cu activități în sectoarele alimentar, agricultură, IT, energie și servicii, cu afaceri anuale de aproape 6,5 miliarde euro și peste 60.000 de angajați în Croația, Slovenia, Serbia și Bosnia și Herțegovina, cifre care plasează grupul în fruntea clasamentului retailerilor din Balcani.

viewscnt
Afla mai multe despre
agrokor
ivica todoric
retailer
balcani
faliment
arestat
londra
croatia