Un oraș polonez pierde fonduri europene și norvegiene pentru că s-a declarat ''zonă liberă de LGBT''

Un oraș polonez pierde fonduri europene și norvegiene pentru că s-a declarat ''zonă liberă de LGBT''
scris 29 iul 2021

Orașul Swidnik, din estul Poloniei, nu va mai putea obține fonduri europene și norvegiene în valoare totală de 8,8 milioane de euro după ce a adoptat o rezoluție prin care se declară ''zonă liberă de LGBT'', a anunțat televiziunea poloneză, citată de agenția EFE.

Alte circa 100 de municipalități poloneze s-au declarat începând din 2019 ''zone libere de LGBT''. În prezent mai sunt circa 90, după ce între timp unele au renunțat la acest demers în urma amenințărilor Comisiei Europene că le va suspenda fondurile europene, scrie Agerpres.

VIDEO Cocaină descoperită în cutii de banane de către reprezentantul unui depozit de legume-fructe din Chiajna CITEȘTE ȘI VIDEO Cocaină descoperită în cutii de banane de către reprezentantul unui depozit de legume-fructe din Chiajna

Primarul din Swidnik a declarat că decizia luată de administrația sa reprezintă o ''poziție, nu o opoziție'' și a criticat acțiunea Comisiei Europene de a sancționa economic o asemenea hotărâre.

În schimb, opoziția liberală a trimis administrației orașului ''facturi'' cu fondurile pierdute, cerând membrilor acesteia ''să plătească din propriul buzunar'' sumele cu care ar fi trebuit să fie cumpărate mașini pentru poliția locală și să se construiască un nou centru civic și o piață ecologică.

Liderul partidului conservator polonez de guvernământ Lege și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a avertizat că ''ideologia LGBT'', pe care a descris-o drept o ''mișcare din import'', ''amenință identitatea noastră, națiunea noastră, existența ei și statul polonez''.

Prescurtat LGBT+ (uneori LGBTIA+, LGBTQIA+, LGBTQ, comunitatea queer sau alte acronime) este un acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer, persoanele intersex, aliați cisgen heterosexuali, persoanele asexuale, demisexuale, autosexuale, pansexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti, BDSM, fetișisme, swing, persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanele heterosexuale care practică sex cu persoane de același sex, persoanele care practică munca sexuală, dar și alte minorități care nu sunt minorități sexuale. Orice persoană non-normativă din punct de vedere sexual, de identitate sau practică este considerată parte a acestei comunități.

viewscnt
Afla mai multe despre
lgbt
fonduri europene