VIDEO Revoltă anti-COVID în Bulgaria, ciocniri cu poliția. Record de infectări

VIDEO Revoltă anti-COVID în Bulgaria, ciocniri cu poliția. Record de infectări
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2022

Ciocniri au avut loc miercuri, la Sofia, între poliție și manifestanți care se opun restricțiilor împotriva COVID-19 care au încercat să intre în Parlament, relatează agenția Associated Press.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Numeroși polițiști au împiedicat manifestanții să intre în sediul Parlamentului bulgar și au arestat protestatari. Mai multe persoane, inclusiv membri ai forțelor de ordine, au fost rănite în aceste ciocniri. Forțele de ordine au reușit să-i respingă pe manifestanți și au instalat un perimetru de securitate în jurul sediului Parlamentului, arată news.ro.

FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs

Aceste violențe au izbucnit la o manifestație împotriva purtării obligatorii a măștii de protecție și împotriva vacinării organizată de către Partidul Renașterea care se opune vehement măsurilor împotriva COVID-19 adoptate de către Guvernul bulgar.

„Scopul manifestației este ridicarea restricțiilor și, în primul rând, a certificatului verde, neconsttuțional”, a declarat înaintea manifestației liderul Partidului Renașterea, Kostadin Kostadinov.

Formațiunea, care a obținut 13 dintre cele 240 de mandate în Parlamentul de la Sofia, este susținută de către opozanții restricțiilor anti-Covid.

Protest împotriva măsurilor sanitare, record de infecții în Bulgaria

Aproxmativ 1.000 de persoane care agitau steaguri bulgare și cântau cântece patriotice au rămas în piața din fața sediului Adunării Naționale.

Philip Morris International începe comercializarea în România a dispozitivului lil SOLID 2.0 introdus de IQOS pentru a accelera progresul către un viitor fără fum CITEȘTE ȘI Philip Morris International începe comercializarea în România a dispozitivului lil SOLID 2.0 introdus de IQOS pentru a accelera progresul către un viitor fără fum

Ei amenință să rămână în piață până la soluționarea revendicărilor lor: eliminarea purtării obligatorii a măști de protecție și a certificatelor de vaccinare.

Bulgaria, care înregstrează un nou val al epidemiei, este cel mai puțin vaccinat stat dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Numai o treime din populația bulgară a fost vaccinată complet împotriva COVID-19.

Premierul bulgar Kiril Petkov, care se află în carantină acasă, în urma unui contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus, a îndemnat la calm și a invitat reprezentanți ai protestatarilor vineri la Guvern pentru a discuta despre revendicările acestora.

Bulgaria a raportat miercuri 7.062 de noi infecții cu coronavirusul, un record pentru țara vecină de la izbucnirea pandemiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
covid