Vladimir Putin îi explică unei femei de ce au crescut așa de mult prețurile

Vladimir Putin îi explică unei femei de ce au crescut așa de mult prețurile
scris 5 iul 2021

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că speră ca noua recoltă de fructe și legume să scadă prețurile acestor produse în Rusia, care a fost afectată de luni de zile de creșterea inflației, în special la produsele alimentare de bază.

"În curând va fi o recoltă de legume. Sper că acest lucru va micșora prețurile", a răspuns Putin, provocat de o femeie care trimisese un videoclip filmat într-un supermarket, în care îi punea la îndoială garanțiile lui Vladimir Putin cu privire la prețuri, scrie Hotnews.ro.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

Vorbind la sesiunea sa anuală televizată de întrebări și răspunsuri cu poporul rus, președintele a insistat că inflația alimentară este o problemă globală.

El a admis totuși că „legumele și fructele nu sunt produse în cantitate suficientă în țara noastră”, indicând că acestea trebuiau importate mai mult decât de obicei din Turcia și din alte țări străine.

Prețurile de consum au început să crească în Rusia în martie 2020 - după luni de inflație foarte scăzută - pe fondul crizei petrolului, a rublei în scădere și a încetinirii economiei globale din cauza pandemiei Covid-19.

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

Confruntată cu inflația, Banca Rusiei a început în martie să-și crească rata cheie, care a fost din punct de vedere istoric scăzută, o premieră din 2018. A crescut-o de trei ori, ajungând la 5,5%.

În luna mai, inflația a fost de 6% față de anul precedent, cu un salt printre altele pentru zahăr (+42%), ulei de floarea soarelui (+30%), ouă (+28%).

Explozia prețurilor la alimentele de bază a determinat autoritățile ruse să introducă măsuri precum cotele de export sau controalele guvernamentale ale prețurilor la produsele alimentare, un plafon administrativ criticat de guvernatorul Băncii Centrale Ruse.

"Măsurile de reglementare a prețului alimentelor au un efect, dar din păcate nu pentru toate grupurile de bunuri", a recunoscut miercuri Vladimir Putin.

Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților CITEȘTE ȘI Gebruder Weiss face încă un pas spre digitalizare și lansează și în România portalul myGW dedicat clienților

„Ingredientele borsului (supa de sfeclă roșie omniprezentă pe mesele din Rusia, nota editorului) au devenit mai scumpe, da!”, a declarat președintele, care a menționat în repetate rânduri mâncărurile considerate recent „populare”, în timp ce această creștere a prețurilor provoacă nemulțumire în situația în care alegerile legislative din septembrie se apropie.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusiam
vladimir putin