Vodafone iese din Ungaria. Unul dintre cumpărători, cel mai bogat om de afaceri din Ungaria și apropiat al premierului Viktor Orban, a preluat și afacerile locale ale Digi

Vodafone iese din Ungaria. Unul dintre cumpărători, cel mai bogat om de afaceri din Ungaria și apropiat al premierului Viktor Orban, a preluat și afacerile locale ale Digi
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2022

Vodafone a anunțat vânzarea afacerii sale din Ungaria, pentru 715 miliarde de forinți (1,8 miliarde de dolari) în numerar, într-o tranzacție care va crea un lider local în sectorul telecomunicațiilor în statul din Europa Centrală, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul britanic a precizat că convenit termenii acordului cu cei doi cumpărători, firma de stat Corvinus Zrt și operatorul 4iG, ambele din Ungaria, scrie Agerpres.

VIDEO Stars Coffee ia locul gigantului american de cafea Starbucks în Rusia, cu sloganul ”Bucks a plecat, stelele au rămas” CITEȘTE ȘI VIDEO Stars Coffee ia locul gigantului american de cafea Starbucks în Rusia, cu sloganul ”Bucks a plecat, stelele au rămas”

Tranzacția, care nu include VOIS - afacerea de servicii a Vodafone - ar urma să ducă la crearea celui de-al doilea operator de telefonie din Ungaria.

"Guvernul ungar are o strategie clară a a crea un campion național ungar în sectorul IT", a afirmat directorul general al Vodafone, Nick Read.

Tranzacția ar urma să fie finalizată până la finalul acestui an. 

La începutul anului, compania ungară de tehnologie 4iG, avându-i printre acționari pe Lorinc Meszaros, cel mai bogat om de afaceri din Ungaria și indicat public ca un prieten apropiat al premierului Viktor Orban, a cumpărat operațiunile Digi din Ungaria.

În primăvara anului trecut a fost relatat că Guvernul de la Budapesta a luat în vizor noi sectoare de activitate, în încercarea de a crește controlul investitorilor locali asupra economiei, premierul Viktor Orban fiind citat că, până la finele acestui deceniu, Ungaria va încerca să majoreze ponderea ocupată de companiile deținute de investitori locali până la peste 50% în sectoare precum IT și telecomunicații, materiale de construcții și transport feroviar.

Tot atunci a fost relatat că inițiativele au început deja să fie puse în practică: Operatorul de rețea Antenna Hungaria, companie controlată de statul ungar, a cumpărat o participație minoritară la Telenor, operatorul de telefonie mobilă controlat de grupul ceh PPF. De asemenea, dezvoltatorul de software 4iG Nyrt a încercat, dar nu a avut succes, să cumpere un rival mult mai mare T-Systems, subsidiara de IT din Ungaria a grupului Deutsche Telekom.

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
ungaria