Vinul de azi: Dagon Har Roze 2018

Vinul de azi: Dagon Har Roze 2018
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 30 ian 2020

Urmașul celui mai bun roze din România, conform topului Gault&Millau 2018, este un interesant cupaj rose de Cabernet și Syrah.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

 
Se știe deja că regiunea Dealul Mare este una foarte ofertantă, cu un potențial remarcabil pentru domeniul viticol. Tocmai de aceea, specialiștii de la Dagon Clan se transformă din când în când în mici exploratori, gata să găsească cele mai bune soluții pentru a valorifică acest potențial. Dovada? Chiar recomandarea noastră de astăzi, Dagon Clan Roze 2018. Datorită fermentației malolactice, procedeu după care a fost realizat, vinul are o finețe și o eleganță aparte.

Acest vin poate fi degustat la la 8-10 grade Celsius, alături de preparate cu carne albă, pește, fructe de mare, paste, sosuri albe etc. 

Vinul poate fi cumpărat de AICI.

Material în parteneriat cu Unvinpezi.ro 

viewscnt
Afla mai multe despre
vin
unvinpezi
cel mai ieftin vin
pret vin
vin ieftin