El se alătură echipei de conducere AAF, ca urmare a promovării lui Cristian Pascu în funcția de președinte al APAPR.
În urma votului din 16 iunie, componența Consiliul Director al AAF este următoarea: Horia Gustă - președinte, Mihai Purcărea - vicepreședinte, Dan Dascăl, Adrian Negru, Călin Meteș, Mihnea Bărbulescu și Alexandru Dănilă – membri. Conducerea executivă a AAF este asigurată de Jan Pricop.
Alexandru Dănilă are 20 de ani de experiență pe piața de capital din România, în industria administrării investițiilor, iar din 2011 este CEO al STAR Asset Management. Anterior, a ocupat funcțiile de Director Adjunct în aceeași companie, Șef al Compartimentului de Control Intern și Analist în cadrul S.A.I. SIRA.
Noul membru a fost ales pentru perioada rămasă până la expirarea mandatelor actualului Consiliu Director, respectiv până la data de 16 mai 2028.
Asociația Administratorilor de Fonduri din România este organizația profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România, care reunește 23 societăți de administrare a investițiilor (SAI) și administratori de fonduri de investiții alternative (AFIA), Fondul Proprietatea și patru bănci depozitare.
Din anul 2007, AAF este membră a European Fund and Asset Management Association (EFAMA).
















