Casa de licitații Artmark va scoate la vânzare haine, diverse obiecte personale și de atelier care au aparținut marelui sculptor Constantin Brâncuși, într-o licitație care va avea loc pe 27 septembrie, la Palatul Cesianu-Racoviță din strada C.A. Rosetti nr. 5 din București.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
O expoziție dedicată acestori loturi va fi deschisă pe 15 septembrie. Printre loturile scoase la vânzare se numără haine, obiecte personale și de atelier, ce au aparținut meșterului Constantin Brâncuși, a anunțat Artmark.
”Prin organizarea acestui eveniment Artmark îi încurajează pe viitorii cumpărători să contribuie prin achiziții nu doar la Campania de subscripție publică pentru «Cumințenia Pământului», ci și la constituirea unui nucleu pentru un viitor muzeu dedicat omului și artistului Constantin Brâncuși”, se arată în comunicatul transmis de casa de licitații, scrie News.ro.
Colecționarul Emilian Radu și casa de licitații Artmark vor dona o parte din câștigul licitației în beneficiul campaniei publice de achiziționare a sculpturii ”Cumințenia Pământului”.
Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a anunțat la 1 septembrie că suma strânsă din donații pentru achiziționarea sculpturii ”Cumințenia Pământului”, pentru care s-a inițiat o subscripție publică, a ajuns la 694.960 de euro.
CITEȘTE ȘI Record în ultimii 20 de ani pe litoral - peste 1 milion de turiști. Vacanțele vor fi însă cu 10% mai scumpe anul viitorAchiziția operei lui Constantin Brâncuși se poate face printr-un efort comun al statului român și al cetățenilor: suma de 5 milioane de euro a fost alocată deja de Guvern și e nevoie ca 6 milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și juridice, până, cel târziu, pe 30 septembrie 2016.
”Cumințenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907 și aparține Patrimoniului cultural național, în categoria Tezaur.
”Cumințenia Pământului” e realizată în calcar crinoidal și se știe că Brâncuși a folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului - grotele Savonnières. În prezent, ”Cumințenia Pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911.