Șeful Amazon, Jeff Bezos, s-a situat pentru al treilea an consecutiv pe primul loc în topul Forbes 2020 al celor mai bogați americani, în timp ce președintele Donald Trump ocupă o poziție mai scăzută, deoarece pandemia de coronavirus (Covid-19) a afectat activitatea clădirilor sale de birouri, hoteluri și resorturi, a informat, marți, revista americană, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Valoarea totală a bogăției celor 400 de americani din topul Forbes a atins nivelul record de 3.200 miliarde de dolari, chiar dacă pandemia a afectat semnificativ economia și peste 1,8 milioane de americani și-au pierdut locurile de muncă, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Sprijinul de 500 euro pentru angajații în regim de telemuncă este extins și pentru starea de alertăEric Yuan, directorul general al Zoom Video Communications, aplicația de videoconferințe online care a avut un succes deosebit în timpul restricțiilor, este unul dintre cei 18 nou intrați în lista Forbes, cu o avere netă de 11 miliarde de dolari.
Trump a căzut pe locul 352, de la 275 anul trecut, deoarece averea sa netă a scăzut la 2,5 miliarde de dolari, de la 3,1 miliarde de dolari, după ce pandemia a afectat activitatea clădirilor sale de birouri, hoteluri și resorturi. Afacerea sa - Trump Organization - deține proprietăți în toate cele trei categorii.