Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită

Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 ian 2023

Portughezul Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită, dintre care jumătate pentru a promova viitoarea candidatură a țării pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Atacantul de 37 de ani, care a sosit la Riad săptămâna trecută, este de departe cel mai faimos jucător care s-a alăturat unei echipe din Golf, scrie News.ro.

Prințul Harry exclude o eventuală revenire în rândul familiei regale CITEȘTE ȘI Prințul Harry exclude o eventuală revenire în rândul familiei regale

Starul portughez va primi 200 de milioane de euro în cadrul contractului său de doi ani și jumătate cu Al-Nassr și „alte 200 de milioane” pentru a fi „ambasadorul” candidaturii comune pe care Arabia Saudită intenționează să o depună cu Grecia și Egiptulpentru Cupa Mondială în 2030, a declarat pentru AFP o sursă apropiată negocierilor, sub protecția anonimatului.

Potrivit aceleiași surse, acordul a fost susținut de membrii familiei regale, inclusiv de prințul moștenitor și conducătorul de facto al țării, Mohammed bin Salman, la care se face referire adesea prin inițialele sale MBS. „MBS și (frații săi) Naif, Turki și Rakan, copiii regelui Salman, sunt toți membri de onoare ai Al-Nassr, dinainte ca tatăl lor să devină prinț moștenitor. Au vrut să ofere supremație clubului lor și să-l pună în lumina reflectoarelor. Cel mai bun mod a fost să aducem cel mai bun jucător din lume”, a adăugat sursa citată.

„Al-Nassr și celelalte cluburi saudite nu au fondurile necesare pentru un astfel de contract. PIF a fost cel care a garantat plata”, a precizat sursa anonimă, fâcând referire la Fondul Public saudit de Investiții (PIF), care investește din ce în ce mai mult în lumea sportului, și care a cumpărat, în 2021, clubul englez de fotbal Newcastle.

viewscnt
Afla mai multe despre
cristiano ronaldo
arabia saudită