Anul 2022 a început în forță pentru piața imobiliară, mai ales pentru segmentul rezidențial, fiind susținut de o cerere puternică determinată de aprobarea cotei TVA de 5% la un nou plafon.
„Este o tendință foarte bună în piață, susținută de aceleași cauze ca și anul trecut. Avem lichiditatea din piață, partea de inflație care este foarte sus, partea de dobânzi care nu sunt deloc atractive având în vedere raportul cu inflația, iar oamenii caută să facă investiții. Iar investițiile în imobiliare sunt cele mai sigure, sunt profitabile, și noi românii suntem foarte obișnuiți cu ele, pentru că stochează valoare, care crește în timp”, a explicat, la PROFIT NEWS TV, Florin Poștoacă, Sales Manager în cadrul Nordis Group, care a încheiat cel mai bun an din istoria sa cu vânzări totale de 400 de milioane de lei.
Potrivit acestuia, anul 2022 urmează trendul din 2021, fără să existe prea multe schimbări în ceea ce privește piața imobiliară. Cererea continuă să crească, în special pentru proprietățile imobiliare premium.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Faptul că în ultimii doi ani de pandemie ne-a fost cumva restrânsă partea asta de activități, oamenii au început să economisească mai mult și, pe măsură ce acumulezi bani, trebuie să și faci ceva cu ei, pentru că având în vedere inflația, care a fost în decembrie aproape de 8%, banii pe care îi ții în depozit bancar își pierd valoarea și preferăm să ne ducem către orice surse care stochează valoarea, care depășește partea de inflație. Iar pe lângă asta cred că pandemia ne-a făcut să ne gândim și mai mult la viitor, să punem niște rezerve deoparte. Acești factori cred că vor susține în continuare piața în 2022, mai ales că și puterea de cumpărare în ultimii 10 ani a crescut foarte mult, iar partea de proprietăți premium a devenit o necesitate în urma pandemiei”, spune Florin Poștoacă.
El consideră că investițiile în imobiliare reprezintă cea mai sigură investiție, care are potențialul de a depăși inflația și de a oferi randamente mult mai mari față de un depozit la bancă.
„Noi, românii, suntem conștienți că am ajuns la o oarecare maturitate pe piața imobiliară, știm cat de importanți sunt factori precum locația, o clădire premium, facilități premium, pentru că, pe lângă componenta de chirie pe care o primim recurent, mai este și partea de apreciere a valorii în timp. Odată ce ne luăm o proprietate imobiliară într-o locație premium, clar îi va crește valoarea în timp”, mai spune Florin Poștoacă, adăugând că trendul este oricum întodeauna crescător pentru piața imobiliară, pentru că terenurile sunt limitate, unitățile locative, la fel, iar o locuință este și o necesitate de bază.
În plus, chiar dacă dobânzile s-au majorat, acesta este de părere că și în 2022 creditarea va continua să meargă foarte bine, fiind susținută de o cerere puternică.
„96% din români sunt proprietari pe casele lor, de departe cel mai mare procent din UE. Dar suntem cei mai înghesuiți în locuințele pe care le avem. Adică suprafața care îi revine fiecărui român este foarte scăzută cu tot ce înseamnă Europa Centrală și de Vest. Suntem mult în urmă. Și automat, dacă locuim în spații mici și vrem spații mai mari, atunci cererea va fi în continuare susținută. Nu văd un impediment pe partea de creștere de dobândă”, explică managerul.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Marius Sucală, General Manager Snagov Club: Vor fi tot mai mulți angajați din alte țări în industria ospitalitățiiÎn ceea ce privește prețurile la apartamente, Florin Poștoacă estimează o creștere de 8-10% în 2022, pe fondul scumpirii materialelor de construcții, dar și al blocajelor din lanțurile de aprovizionare.
Nordis Group reprezintă un grup de firme fondat în România, cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor premium. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo, Nordis Travel și Nordis Property Management.