Pentru cine nu e din București, când îi spui de un restaurant cu numele de Piccolo Mondo, cred că la orice se gândește, numai că acesta ar fi un restaurant libanez nu.
E unul dintre restaurantele cele mai vechi ale noului București, de după 89, și în același loc de când îl știu eu, din 1993, pe Clucerului, foarte aproape de Piața 1 Mai. Au o clădire cu mai multe etaje, în care e și un hotel pe undeva, cred că la etajele de mai sus.
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Piccolo Mondo ocupa parterul și primul etaj, două săli mari. Au o terasă deschisă, dar acoperită la parter, și una și la etaj, închisă acum, dar cu ferestre detașabile, deasupra celei de jos. E amenajat după alte standarde decât cele cu care suntem obișnuiți acum, e oarecum din alt film și din alte vremuri, cu scaune tapisate roșii și verzi, în culori aprinse, banchete peste tot, la perete. Pe terasă au mese de lemn masiv, scaune la fel. Au fețe de masă albe, cam uzate și cred că schimbate nu chiar după fiecare client, însă atmosfera e OK în general, mai ales dacă o comparăm cu cea din alte restaurante arăbești sau orientale.
Toată lumea fumează la etaj și pe terasa închisă, dar ei spun că narghileaua e permisă, e exceptată de la regulile impuse de legea cu fumatul în spații publice. Eu nu cred o iotă din asta, însă se știe bine cum se raportează arabii la lege…
Meniul e imens la Piccolo Mondo, și așa a fost de când îl știu. Totuși, bucătarii lor reușesc de fiecare dată să facă mâncare bună, orice le-ai cere, și surprinzător de rapid. Nu știu cum fac, dar nici nu vreau să-mi imaginez ce înghesuială e în bucătăria lor, la urma urmei.
Au mulți chelneri la Piccolo Mondo, pe unii îi știu acolo de foarte mulți ani. Sunt îmbrăcați caraghios, cu niște costume care vor să le sugereze pe cele arăbești, dar nu reușesc decât să fie penibile, mai ales pe fete. Nu au ei prea multă treabă cu standardele de comportament din restaurantele cu pretenții, strigă unii la alții dintr-un capăt în celălalt al restaurantului, de parcă nu ar fi niciun client acolo. Dar clienți sunt destui, și cei mai mulți arabi de-ai lor, cu familiile, de obicei.
Prețurile de la Piccolo Mondo sunt ceva mai mari decât la alte restaurante libaneze și arăbești. Trebuie să fii pregătit cu destui bani când mergi acolo, fiindcă nu iei doar un aperitiv și un fel principal, de obicei, ci mai multe, așa cum se întâmplă de fiecare dată în restaurantele de acest fel.
Piccolo Mondo rămâne, oricum, un nume de referință printre restaurantele libaneze din București, cu mâncare bună, terasă frumoasă vară, și chiar și înăuntru, dacă nu faci multe fițe. Sunt sigur că va fi acolo și peste alți 25 de ani, cu același aranjament, cu aceiași chelneri și cu același patron arab la intrare, stăpânul casei de marcat…
Piccolo Mondo a rămas Piccolo Mondo! Etalonul imobilismului absolut... Știu restaurantul acesta libanez din București de când s-a deschis, și de fiecare dată am mâncat foarte bine la ei. Cu o singură excepție, despre care am scris mai sus, când mi-au dau un sos care nu era sos. A fost un accident, fără îndoială, pentru că toți cei cu care am vorbit între timp mi-au spus că nimic nu s-a schimbat acolo. Și eu am văzut la fel, la ultima vizită. Și în farfurie, și pe terasă, și pe pereți, chiar și figurile matusalemice și bine cunoscute de chelneri de meserie. Amestecați printre unii din alte generații și cu alte gesturi, e drept. Da, Piccolo Mondo e Piccolo Mondo pe care îl știți. Sunt multe discuții pe această temă, dacă constanța milimetrică, neschimbarea totală, imobilismul absolut sunt un avantaj sau un dezavantaj în cazul restaurantelor. În cazul lor, eu cred că este nu doar un avantaj, ci una dintre atracțiile principale…
