Premierul Mihai Tudose l-a nominalizat pe fostul șef al Executivului Sorin Grindeanu pentru funcția de președinte al Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM), propunerea urmând să fie validată de biroul permanent al celor două camere ale Parlamentului și aprobată ulterior în plen.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
ANCOM a rămas fără președinte după ce Adrian Diță a anunțat, vineri, printr-un mesaj transmis angajaților instituției, că și-a înaintat demisia din funcție. El a fost numit de Parlament în acest post în luna mai, înlocuindu-l pe Cătălin Marinescu.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul Proprietatea contestă în instanță schimbările în CA al Poștei Române impuse de Ministerul ComunicațiilorGrindeanu a fost și Ministrul Comunicațiilor în perioada decembrie 2014 - noiembrie 2015.