Numărul de turiști veniți în vacanță pe litoral se menține ridicat, în pofida vremii, datorită voucherelor pentru bugetari, care au cumpărat pachete direct de la hotelieri a declarat duminică pentru News.ro prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
”Agențiile de turism au raportat scăderi în vânzările de vacanțe pe litoral, deoarece turiștii au cumpărat direct de la hotelieri, dar numărul de turiști e la fel ca anul trecut. Au fost ploi, mulți nu s-au mai dus la agenții. Salvarea a fost voucherele de vacanță pentru bugetari, iar turiștii au optat pentru litoral pentru că aveau concediu, dar nu au mai trecut prin agenții”, a precizat Dragoș Răducan.
El afirmă că gradul de ocupare din unitățile de cazare de pe litoral este între 85 și 98%.
”Este prematur să tragem o concluzie despre sezon. Dar trebuie să precizăm că vârful de sezon s-a mutat după 1 august”, a adăugat reprezentantul FPTR.
FPTR este unul din cele mai mari patronate din turismul românesc, iar angajații membrilor săi însumează aproximativ 80% din forța de muncă din turismul românesc.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc reunește zece organizații patronale și 85 de mari societăți de turism, care cumulează o cifră de afaceri de peste două miliarde de euro și au peste 34.000 de angajați.