Guvernul va cheltui 14,5 milioane lei de la buget pentru acordarea de subvenții pentru proprietarii de păduri mici, cu o suprafață sub 30 de hectare, în vederea asigurării pazei acestora și prevenirii furturilor sau tăierilor ilegale.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Fondurile au fost alocate cu prilejul rectificării bugetare, aprobate miercuri de Guvern.
Premierul Dacian Cioloș a arătat că alocările bugetare pentru paza pădurilor private cu suprafețe mai mici de 30 hectare este prevăzută de Codul Silvic încă din 2008, dar măsura nu a fost aplicată niciodată. El a arătat că Guvernul va adopta în perioada următoare și un pachet de măsuri de întărire a măsurilor coercitive, inclusiv cu majorarea sancțiunilor pentru proprietarii care nu-și asumă responsabilitatea administrării pădurilor pe care le dețin.