Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească în valoare de 32 de milioane de euro pentru sprijinirea investițiilor în vederea promovării împăduririi.
Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva l-a numit pe Daniel Nicolăescu în funcția de director general, pentru un mandat provizoriu de patru luni. Numirea are loc în condițiile în care mandatul de director general exercitat de George Mierliță a expirat la 31 august 2022.
Europarlamentarul Thomas Waitz (grupul Verzilor) a declarat că România a primit avertismente din partea UE și are la dispoziție trei luni pentru a rezolva problema defrișărilor ilegale, în caz contrar riscând să primească sancțiuni dure de la nivel european.
Comisia Europeană a aprobat, luni, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească pentru a sprijini dezvoltarea de noi suprafețe împădurite, în valoare de 500 milioane de euro.
Comisia Europeană a aprobat, marți, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească pentru sprijinirea regenerării pădurilor, în valoare de 100 milioane de euro.
În România lucrările pentru împădurire au fost în creștere în 2021.
Fenomenul tăierilor ilegale, atâta vreme cât nu devine un sport național, nu reprezentă o problemă, dar în anumite zone există o criminalitate organizată, spune la PROFIT NEWS TV ministrul Mediului, Tanczos Barna, prezentând ca exemplu zona Maramureșului, unde defrișări masive nu mai sunt, dar comunitățile s-au obișnuit să taie lemne fără acte.
Agresiunile asupra activiștilor, avertizorilor de integritate și jurnaliștilor care raportează tăierile ilegale de păduri din România a făcut luni obiectul unei dezbateri la Bruxelles în Comisia pentru Petiții a Parlamentului European (PE), unde s-a făcut apel la trimiterea unei misiuni în Bucovina și la adoptarea unei rezoluții de către legislativul comunitar pentru protejarea celor care luptă împotriva defrișărilor.
100 de țări, care dețin 85% din pădurile planetei, au decis că în maximum 9 ani să oprescă și să inverseze defrișarea. Decizia a fost luată la summitul COP26, care se desfășoară la Glasgow. Brazilia, care deține cea mai mare suprafață acoperită cu păduri tropicale, Rusia, Canada, Columbia și Indonezia sunt printre țările care au semnat acest acord.
Defrișările pădurilor din Amazonul brazilian au atins cel mai înalt nivel anual din ultimii zece ani, arătă un nou raport. Între august 2020 și iulie 2021, pădurea tropicală a pierdut 10.476 de kilometri pătrați – o zonă de aproape șapte ori mai mare decât Londra și de 13 ori mai mare decât New York City. Comparativ cu anul precedent, creșterea este cu 57% mai mare.
Foștii deputați Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam au fost condamnați de Curtea de Apel Brașov la câte doi ani de închisoare cu executare pentru trafic, respectiv cumpărare de influență, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva.
Furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu, iar camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate, potrivit Noului Cod Silvic aprobat de Parlament.
Guvernul a modificat Codul Silvic prin ordonanță de urgență pentru a facilita scoaterea din fondul forestier a unor terenuri necesare continuării activității de extracție la carierele de lignit Roșiuța și Jilț Sud ale producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Oltenia, controlat de stat prin Ministerul Economiei, în condițiile în care minerii de la Roșiuța declanșaseră o acțiune de protest, acuzând lipsa fronturilor de lucru și riscul de a-și pierde locurile de muncă, cauzate de lipsa aprobărilor necesare pentru defrișare.
Plenul Senatului a adoptat, în calitate de Cameră legislativă decizională, proiectul de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM) - "DNA-ul Pădurilor", inițiat de parlamentari USR, PNL, PMP, ALDE și independenți.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținută în Pădurea Schitu Duca din județul Iași, că pădurile seculare ale României vor intra sub protecția legii și că dorește să dubleze suprafața pădurilor virgine și cvasivirgine din țară.
SUMAL 2.0, noul sistem de monitorizare a pădurilor, a intrat în teste începând de luni, anunță Ministerul Mediului.
Ministrul Mediului, Costel Alexe, afirmă că incendiile distrug pădurea, mediul și biodiversitatea și a prezentat, sâmbătă seară, o statistică, potrivit căreia 459 de incendii au fost înregistrate de la începutul anului până în 23 aprilie, cu un vârf de cazuri între 9 și 23 aprilie, perioadă în care au fost raportate mai bine de jumătate.
Primăria comunei Telciu din județul Bistrița Năsăud, unul dintre cei mai mari proprietari de păduri din România, cu un portofoliu forestier în suprafață de circa 18.000 de hectare, vrea să construiască o centrală producătoare de energie electrică și termică în cogenerare pe bază de biomasă lemnoasă și de origine agricolă inclusiv cu fonduri UE, valoarea totală estimată a investiției, cu tot cu TVA, ridicându-se la aproape 32 milioane lei.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va înregistra, în acest an, venituri de 2,365 miliarde lei, cheltuieli totale de 2,279 miliarde lei, o cifră de afaceri de 2,019 miliarde lei și un profit brut de 86 milioane lei, potrivit datelor preliminarii prezentate, joi, într-o conferință de presă, de către directorul general al instituției, Gheorghe Mihăilescu.
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni ca dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt acuzați foștii deputați Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, dar și fostul ministru Tudor Chiuariu să se rejudece de la zero, procesul urmând să se desfășoare la Curtea de Apel Brașov.
Un device montat pe copac, care identifică imediat sunetele făcute de instrumentele de tăiat arbori, ar putea constitui una dintre cele mai eficiente și mai accesibile măsuri împotriva defrișărilor ilegale.
Numărul viețuitoarelor care trăiesc în pădurile din întreaga lume s-a redus cu cel puțin o jumătate în ultimii 50 de ani, avertizează un studiu citat marți de Press Association.
Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva anunță demararea procesului de înscriere a dreptului de proprietate publică a statului român asupra fondului forestier aflat în proprietatea publică și administrat de regie în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară.