Grupul finlandez Patria, furnizor de soluții tehnologice pentru apărare, securitate și aviație, a anunțat vineri că a transmis recent autorităților române proiectul conceptului de producție și de finanțare a vehicului blindat 8x8 Patria AMV care ar urma să fie produs în România.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Propunerea formală este rezultatul discuțiilor purtate în ultima perioadă de reprezentanții companiei cu autoritățile române în vederea inițierii unei colaborări cu industria națională de apărare pentru producția la nivel local a vehiculului blindat Patria AMV”, a anunțat compania.
Conform proiectului, vehiculul blindat 8X8 ar urma să fie produs în România, cu o implicare importantă a industriei românești de apărare încă din stadiile inițiale de implementare. Potrivit companiei, produsul de bază și derivatele acestuia răspund pe deplin cerințelor de inter-operabilitate și standardelor NATO, precum și solicitărilor tehnice ale Armatei Române, scrie News.ro.
”Participarea locală furnizată de Patria va contribui semnificativ la revitalizarea industriei de apărare a României, ținând cont că va genera în mod direct peste 250 de locuri de muncă și indirect, sute de locuri de muncă datorită serviciilor conexe. Totodată, această revitalizare a industriei de apărare naționale prin re-tehnologizare și formare profesională va asigura autonomia și securitatea lanțului de aprovizionare, în cazul unor evenimente neprevăzute”, se arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sorin Mititelu pleacă de la șefia BCR Asigurări de Viață. El va fi înlocuit de un austriacRomânia ar avea mai multă independență dacă ar putea să producă mai multe transportoare blindate și ar depinde mai puțin de furnizori externi într-o situație de criză, în contextul în care climatul general de securitate din regiune s-a schimbat în ultimii ani, iar cererea statelor pentru sporirea securității a crescut, au declarat, în luna aprilie, pentru News.ro, reprezentanți ai producătorului finlandez de echipament militar Patria.
Declarațiile au venit în contextul în care Patria este interesată să obțină contractul românesc pentru transportoare blindate 8X8 - pe care este gata să le producă în România -, după înghețarea acordului cu Rheinmetall de către guvernul PSD.
Creșterea bugetului MApN, începând cu anul 2017, la 2% din PIB, a creat condițiile pentru inițierea unor programe de înzestrare strict necesare pentru accelerarea modernizării Armatei României și în concordanță cu inițiativele prioritare ale MApN aferente Programului de guvernare 2017-2020. Unul dintre obiectivele autorităților române este modernizarea parcului de transportoare blindate, armata având nevoie de 600-700 de noi astfel de autovehicule.