Un avion de pasageri vechi de patru decenii va fi transformat în restaurant, în cadrul unui proiect de amenajare a unui muzeu al aviației.
Avionul a fost adus pe aerodromul de la Șiria, fiind vizibil de la drumul spre Cetatea Șiria, așa că s-a transformat într-o veritabilă atracție pentru turiști și localnici, anunță Radio Timișoara.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Aeronava “Fokker 100” a fost subiectul unui transport agabaritic în urmă cu câteva zile. Corpul fără aripi al avionului a fost adus pe un trailer special până în localitatea Șiria, aflată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad. Duminică seară au ajuns și aripile, iar acestea sunt în curs de reasamblate pe corpul aeronavei.
Primarul comunei Șiria, Velentin Bot, spune că aparatul de zbor a fost achiziționat de proprietarii aerodromului, care vor să îl transforme în restaurant, în cadrul unui proiect mai amplu de amenajare a unui muzeu al aviației. Comandantul aerodromului, Dan Cojocaru, care este și co-proprietar al bazei, a spus că a cumpărat aeronava din România, fiind scoasă din uz de mai mulți ani.
“Vom păstra aceeași ușă originală, bineînțeles, va fi o terasă pe care va urca lumea pe scară. Avionul va fi la 2,20 metru înălțime, sub partea de bot va fi bucătăria la vedere și un lift care va urca băutura și mâncarea sus în restaurant. E un proiect unic. Nu pot să zic că am văzut undeva România și l-am copiat. Afară am văzut în Germania, în Cehia am văzut, dar niciodată nu mă gândeam că o să reușim să achiziționăm la Șiria, un avion de asemenea anvergură”, spune Dan Cojocaru.
Aeronava casată a fost produsă în 1981 în Olanda și a fost utilizată de un operator din România, însă a fost scoasă din uz de mai mulți ani. Ulterior, va fi deschis și un muzeu, pentru că la Șiria sunt deja expuse un IAR 93 și un MIG 21.
Foto Radio Timișoara