Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, donează 100 de milioane de dolari către Obama Foundation, în onoarea congresmanului John Lewis, un erou al mișcării drepturilor civile din anii 1960, care a murit anul trecut, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În cadrul acestui cadou, Bezos a cerut ca plaza din cadrul Obama Presidential Center să fie numită John Lewis Plaza, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI VIDEO Studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou din Cluj-Napoca, aprobat. Investiția depășește 2 miliarde de euro”Luptătorii pentru libertate merită un loc special în panteonul eroilor și nu mă pot gândi la o persoană mai potrivită care să fie onorată cu acest dar decât John Lewis”, a spus Bezos într-un comunicat.
Un protejat al lui Martin Luther King Jr., Lewis a condus demonstrații pentru integrarea locurilor de luat masa exclusive pentru albi, a fost unul dintre inițiatorii "Freedom Riders" care au integrat autobuzele, și a suportat bătăi din partea polițiștilor alți și a bandelor.