Locuitorii din Milano se revoltă: „Duhnește!". Amintiri din pandemia COVID-19, unii foști locuitori se felicită că s-au mutat

Locuitorii din Milano se revoltă: „Duhnește!". Amintiri din pandemia COVID-19, unii foști locuitori se felicită că s-au mutat
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 feb 2024

Tot mai mulți locuitori din Milano, capitala italiană a modei și al doilea oraș ca mărime din Italia după Roma, se plâng că aerul din oraș devine de nesuportat din cauza poluării, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Pietro De Luca, unul dintre locuitorii orașului, a declarat pentru Reuters că se gândește să se mute împreună cu soția și cei 3 copii ai lor într-o altă localitate din cauza poluării ridicate și a riscurilor pe care le reprezintă pentru sănătate, arată Hotnews.

FOTO&VIDEO Donald Trump a lansat o linie de încălțăminte sport. Pantofii sport aurii costă 399 de dolari CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Donald Trump a lansat o linie de încălțăminte sport. Pantofii sport aurii costă 399 de dolari

„Duhnește! Simt o putoare constantă de smog, tușesc, simt că îmi arde gâtul”, a declarat el pentru agenția Reuters.

Datele de la Serviciul de Monitorizare a Atmosferei „Copernic” al Uniunii Europene, precum și cele ale Legambiente, o organizație de mediu din Italia, au arătat că Milano a fost luna aceasta unul dintre orașele europene cu cea mai mare poluare a aerului.

Unii rezidenți au început să poarte măști de protecție în aer liber, trezindu-le altor locuitori amintiri dureroase din pandemia de COVID-19.
Unii foști locuitori ai orașului italian se felicită că s-au mutat din el.

ULTIMA ORĂ Simona Halep cere daune de peste 10 milioane de dolari de la compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv contaminat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Simona Halep cere daune de peste 10 milioane de dolari de la compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv contaminat

Roberto Lorenzutti, un fost locuitor al orașului din nordul Italiei, a declarat pentru Reuters că se simte mult mai bine după ce a plecat din Milano. Acesta s-a mutat în Sardinia după ce compania la care lucrează i-a oferit posibilitatea să lucreze de la distanță în timpul pandemiei și i-a permis acest lucru și după trecerea pericolului reprezentat de coronavirus.

„În Milano trebuie să încerci să supraviețuiești în această mlaștină timp de 5 zile pe săptămână și să pleci în timpul weekendului pentru a lua o gură de aer proaspăt”, afirmă el.

GALERIE FOTO Un român a cumpărat un avion al lui Ovidiu Tender, scos la licitație de ANAF, și îl va transforma în locuință. Avion transportat pe șosea spre casă, mai multe semafoare și semne de circulație au fost scoase CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Un român a cumpărat un avion al lui Ovidiu Tender, scos la licitație de ANAF, și îl va transforma în locuință. Avion transportat pe șosea spre casă, mai multe semafoare și semne de circulație au fost scoase

Atât autoritățile din Milano, cât și cele din alte orașe aflate în regiunea Lombardia din nordul țării, au activat marți măsuri de protecție pentru a încerca să reducă poluarea, printre acestea numărându-se limitarea circulației celor mai poluante vehicule la orele de vârf din timpul zilei.

Milano se află în Câmpia Padului, o zonă dens populată în care trăiește aproape o treime din populația totală a Italiei. Nu mai puțin de 17 milioane de persoane locuiesc aici într-o regiune cu o suprafață de aproximativ 46.000 de kilometri pătrați, ceea ce contribuie la poluarea atmosferică.

În 2020 Curtea de Justiție a UE a găsit Italia vinovată de încălcarea normelor europene privind calitatea aerului din cauza poluării din Câmpia Padului.

FOTO Cea mai scumpă casă de vânzare din America, scoasă pe piață CITEȘTE ȘI FOTO Cea mai scumpă casă de vânzare din America, scoasă pe piață

Problemele sunt cauzate însă în mare parte de activitățile agricole intense și activitatea industrială din nordul Italiei, acestea fiind exacerbate de geografia locală care duce la „capturarea” maselor de aer, afirmă Valentina Bosetti, profesoară de Economia Mediului la cunoscuta Universitate Bocconi.

Organizația Legambiente afirmă că anul trecut în Milano nivelurile poluanților PM2.5, PM10 și dioxid de azot (NO2) au depășit toate pragurile maxime recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.

Problema este una care îi dă bătăi de cap de ani de zile lui Giorgio Maione, consilier regional pentru mediu în Lombardia, dar acesta spune că s-au înregistrat progrese în lupta împotriva poluării. El afirmă că nivelul concentrației de PM10 în aer a scăzut cu 39% în ultimele două decenii, iar cel al concentrației de NO2 cu 45%.

ULTIMA ORĂ Regele Charles are cancer CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Regele Charles are cancer

Însă Elena Eva Maria Grandi, consiliera pentru mediu din Milano, spune că nivelul de poluare al aerului rămâne foarte ridicat și că este nevoie de o cooperare mai strânsă între autoritățile municipale și cele regionale pentru a găsi soluții de urgență în condițiile în care orașul urmează să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă din 2026.

„Este evident că suntem foarte îngrijorați”, a declarat ea pentru Reuters.

viewscnt
Afla mai multe despre
milano
poluare