Dacă unii dintre laureații premiilor Nobel au urmat un parcurs școlar clasic, alții au avut traiectorii mai sinuoase: copilăria rebelă, plictiseala intensă la orele de curs, incertitudine în ceea ce privește orientarea profesională, relatează AFP.
Cel mai ilustru predecesor al acestora, Albert Einstein, a fost un student mediocru: la Politehnica din Zurich, devenită între timp ETH Zurich, lipsea de la cursuri întrucât prefera să studieze singur fizica și a terminat penultimul din seria sa în anul 1900, scrie Agerpres.
După ce și-a obținut diploma, a fost singurul student care nu a primit un post de asistent de cercetare, așa cum relatează această universitate pe pagina sa de internet. Acest lucru nu l-a împiedicat însă să obțină premiul Nobel pentru fizică în 1921.
Frances Arnold, laureata premiului Nobel pentru chimie în 2018, a chiulit și ea de la ore și a avut parte de o școlarizare turbulentă în anii 1960-1970 în Statele Unite.
''Nu eram disciplinată. Mă plictiseam ușor și eram cu mult peste nivelul altor elevi din clasă. Pentru a mă ține ocupată, profesorii îmi dădeau mici proiecte, cum ar fi să decorez sala de clasă'', a povestit ea pentru AFP.
Începând cu vârsta de 10 ani, a primit permisiunea să urmeze cursuri de liceu, cum ar fi geometria, care îi plăcea foarte mult.
Însă perioada de adolescență i-a fost marcată de respingerea sistemului școlar și, în cele din urmă, a fost exmatriculată.
''Cred că ceea ce ne era predat la școală nu mă interesa. Iar dacă un subiect mă interesa, îl învățam singură dintr-un manual. Am reușit totuși să parcurg fiecare nivel, în ciuda numeroaselor absențe'', a povestit ea.
La 69 de ani, laureata recunoaște că felul în care s-a comportat nu constituie un model de urmat, însă pledează pentru o educație mai flexibilă.
''Școlile nu dețin mijloace pentru a adapta învățarea astfel încât copiii să beneficieze cu adevărat de acest lucru'', a deplâns ea.
Mulsul vacilor
David Card, laureatul premiului Nobel pentru economie în 2021, a avut și el o școlaritate atipică în lumea academică.
''Nu mai există nimeni în vreun program de doctorat în economie care să fi avut un parcurs asemănător cu al meu, care să fi studiat într-o școală rurală'', a remarcat el.
Născut într-o fermă din Canada în anii 1950, a studiat într-o mică școală unde circa 30 de elevi de niveluri diferite împărțeau aceeași sală de clasă.
''Învățătoarea petrecea puțin timp la fiecare rând, care corespundea unui anumit nivel. Eu urmăream deseori ce învățau clasele mai mari. Astfel am reușit să progresez foarte rapid, iar asta nu a deranjat pe nimeni''.
A recunoscut totodată că acest sistem nu era adaptat elevilor care aveau nevoie de un sprijin mai individualizat.
Frances Arnold și David Card au început să muncească de foarte tineri. Arnold a înșirat mai multe meserii în adolescență - chelneriță, recepționistă, șofer de taxi. Experiențe fundamentale, în opinia ei.
''Apreciem mai mult ceea ce ne oferă universitatea astfel încât să putem obține o meserie pe care dorim să ne-o păstrăm toată viața. Munca ne învață totodată să ne organizăm timpul'', a mai spus ea.
David Card, la rândul său, a combinat școala și viața la fermă de la cea mai fragedă vârstă.
''Nu cred că ne dădeau multe teme pe vremea aceea. Aveam așadar mult timp liber. Îmi ajutam tatăl - am învățat să conduc tractorul la vârsta de 11 ani. În fiecare dimineață, mă trezeam la cinci pentru a ajuta la mulsul vacilor'', a povestit el pentru AFP.
Înainte să-și găsească menirea, amândoi au studiat alte domenii. Frances Arnold a urmat cursuri de inginerie mecanică și aeronautică înainte să se îndrepte spre chimie.
''Nu eram sigură ce voiam să fac în viață. Am ales ingineria mecanică pentru că era filiera din inginerie cu cele mai mici exigențe'', a mărturisit ea.
David Card a început să studieze fizica înainte să se îndrepte către economie.
În ciuda acestor parcursuri mai puțin convenționale, cei doi și-au găsit în cele din urmă drumul. Și au câștigat premiul Nobel.
