Prințul William al Marii Britanii le-a făcut o surpriză oamenilor care așteptau să mănânce, el servind burgeri prietenoși cu mediul înconjurător de la un food truck din sudul Londrei, relatează Reuters.
Într-o înregistrare video publicată duminică, moștenitorul tronului britanic a servit "Earthshot Burgers" pentru a evidenția munca depusă de câștigătorii de anul trecut ai premiului său anual Earthshot, pe care l-a creat pentru a ajuta la dezvoltarea de soluții la problemele majore de mediu, scrie News.ro.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
"Imediat", a spus prințul în timp ce servea burgerii clienților uimiți. "Bună dimineața tuturor, bine preparați, gata de servire."
Obiectivul pentru William, care a făcut echipă cu fondatorii canalului de YouTube Sorted Food, care analizează gadgeturi de bucătărie și împărtășește rețete, a fost de a crește profilul și activitatea celor trei câștigători anteriori ai premiului Earthshot.
"Așadar, cutia din care veți mânca este făcută de o companie numită Notpla și nu este vorba de plastic, ci de un înveliș de alge marine", le-a spus prințul clienților de la furgoneta de burgeri.
"Ingredientele din interiorul burgerului sunt cultivate într-o seră din India de o companie numită Kheyti și, nu în ultimul rând, modul în care le gătim a fost făcut pe ceva numit Mukuru Clean Stoves, iar acesta este conceput de o doamnă din Kenya care a venit cu acest concept pentru a reduce poluarea aerului."