Ministerul britanic al Apărării a trimis din greșeală email-uri destinate SUA către Mali, un aliat al Rusiei

Ministerul britanic al Apărării a trimis din greșeală email-uri destinate SUA către Mali, un aliat al Rusiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iul 2023

Ministerul britanic al Apărării a declanșat o anchetă după ce e-mail-uri conținând informații clasificate au fost trimise unui aliat apropiat al Rusiei, după o greșeală de ortografie, potrivit BBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

E-mail-urile erau destinate Armatei SUA, care folosește numele de domeniu ”.mil”, transmite news.ro.

Cum este viața în cele mai bune orașe pentru locuit din lume: Rezidenții povestesc ce le face speciale CITEȘTE ȘI Cum este viața în cele mai bune orașe pentru locuit din lume: Rezidenții povestesc ce le face speciale

Însă litera ”i” a fost omisă, așa încât mesajele au fost trimise în Mali, țară din vestul Africii.

Oficiali ai Apărării afirmă că email-urile nu conțin informații care ar putea compromite securitatea operațională.

Greșeala, au arătat ei, implică trimiterea unui număr mic de e-mail-uri în Mali, al cărui domeniu de e-mail este ”.ml”.

România scapă de scumpirea Spotify CITEȘTE ȘI România scapă de scumpirea Spotify

”Am deschis o anchetă după ce un număr mic de email-uri au fost forwardate, din greșeală, unui domeniu de email incorect”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării pentru agenția de știri PA. ”Suntem convinși că ele nu conțineau informații care ar putea compromite securitatea operațională sau date tehnice”.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că toate informațiile sensibile folosite de departamentul guvernamental au fost ”împărtășite pe sisteme create să minimizeze riscul unei direcționări greșite”.

”Ministerul Apărării își revizuiește constant procedurile și implementează în prezent un program pentru a îmbunătăți managementul informațiilor, prevenirea pierderilor de date și controlul informațiilor sensibile”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Anterior, în cursul acestei luni, s-a aflat că milioane de emailuri ale Armatei americane au fost trimise tot în Mali, din cauza aceleiași greșeli de ortografie.

Cel mai mare parc de distracții din România va fi construit lângă Sfântu Gheorghe. Investiție de aproximativ 6 milioane de euro CITEȘTE ȘI Cel mai mare parc de distracții din România va fi construit lângă Sfântu Gheorghe. Investiție de aproximativ 6 milioane de euro

Unele dintre acele e-mail-uri ar fi conținut informații sensibile, inclusiv parole, documente medicale și itinerarii ale unor ofițeri superiori.

Mali a fost una din cele șase țări africane cărora li s-a promis livrări gratuite de cereale de către președintele rus Vladimir Putin, după ce acordul privind Marea Neagră cu Ucraina a căzut, în această lună.

Marina militară a Rusiei a blocat porturile de la Marea Neagră ale Ucrainei după invazia din februarie 2022, blocând astfel 20 de milioane de tone de cereale care erau destinate exportului și creând penurii alimentare în țări din Orientul Mijlociu și Africa.

Mali este un aliat apropiat al rușilor pentru că mercenarii Wagner ai Moscovei au fost trimiși în această țară pentru a lupta împreună cu armata împotriva jihadiștilor.

Actrița Isabelle Adjani va fi judecată în octombrie la Paris pentru fraudă fiscală și spălare de bani CITEȘTE ȘI Actrița Isabelle Adjani va fi judecată în octombrie la Paris pentru fraudă fiscală și spălare de bani

În cursul acestei săptămâni, secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat că ministrul Apărării din Mali, șeful Forțelor aeriene și adjunctul Statului Majori vor fi sancționați pentru că au coordonat răspândirea Wagner în țara vest-africană.

viewscnt
Afla mai multe despre
e-mail
sua