VIDEO Un colecționar și-a respectat promisiunea și a mâncat banana din opera de artă pe care a cumpărat-o cu 6 milioane de dolari

VIDEO Un colecționar și-a respectat promisiunea și a mâncat banana din opera de artă pe care a cumpărat-o cu 6 milioane de dolari
scris 29 nov 2024

Este oare aceasta cea mai scumpă înghițitură din istorie? Un bărbat care a cumpărat o operă de artă în valoare de 6 milioane de euro, constând într-o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, și-a respectat vineri promisiunea și a mâncat acel fruct, informează AFP.

Într-un hotel de lux din Hong Kong, Justin Sun, un antreprenor chinezo-american, fondator al platformei de criptomonede Tron, a mâncat banana în fața a zeci de jurnaliști și influenceri, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Lucrările la Podul Giurgiu-Ruse se vor finaliza înainte de Crăciun, a anunțat premierul bulgar. Cum se va trece pe acolo în primele 6 luni după aderarea la Schengen CITEȘTE ȘI Lucrările la Podul Giurgiu-Ruse se vor finaliza înainte de Crăciun, a anunțat premierul bulgar. Cum se va trece pe acolo în primele 6 luni după aderarea la Schengen

Antreprenorul, în vârstă de 34 de ani, a susținut mai întâi un discurs în care a spus că acea operă de artă era "legendară" și a făcut câteva paralele între arta conceptuală și criptomonede.

"Este mult mai bună decât celelalte banane", a declarat el după prima înghițitură.

"E cu adevărat foarte bună", a insistat el.

Opera de artă consta într-o banană lipită pe un zid cu o bandă adezivă de culoare argintie. Intitulată "Comedian", ea a fost creată de un artist iconoclast și provocator din Italia, Maurizio Cattelan.

ULTIMA ORĂ Contractul cu olandezii de la Damen pentru Șantierul Naval Mangalia - reziliat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Contractul cu olandezii de la Damen pentru Șantierul Naval Mangalia - reziliat

Lucrarea a fost vândută săptămâna trecută la New York cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby's.

Justin Sun a declarat că "nu îi venea să creadă" în primele zece secunde după ce a câștigat licitația. După alte 10 secunde, a decis că va mânca acea banană.

"Să o mănânc într-o conferință de presă este un gest care poate să facă parte și el din istoria acestei opere de artă", a declarat el vineri.

Lucrarea există în trei exemplare. Ea are menirea de a pune întrebări despre noțiunea de artă și valoarea acesteia. Presa internațională a publicat numeroase articole despre creația insolită după prima sa expunere în public, în anul 2019, la Milano.

Proprietarul fiecăreia dintre aceste opere primește un certificat de autenticitate, precum și instrucțiuni privind modul de înlocuire a fructului atunci când banana începe să putrezească.

Justin Sun a comparat vineri operele conceptuale, precum "Comedian", cu arta NFT (jeton-nonfungibil) și cu tehnologia blockchain descentralizată.

Turcia este din nou în recesiune CITEȘTE ȘI Turcia este din nou în recesiune

"Majoritatea acestor obiecte și idei există ca atare (proprietate intelectuală) și pe internet, spre deosebire de ceva fizic", a subliniat el.

Justin Sun a anunțat totodată în această săptămână o investiție de 30 de milioane de dolari în World Liberty Financial, o platformă de investiții și împrumuturi în criptomonede, susținută de președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump.

Participanții la evenimentul de vineri au primit câte o rolă de bandă adezivă și o banană pe post de suvenir.

viewscnt
Afla mai multe despre
banana
opera de arta