Președintele Franței, Emmanuel Macron, insistă că Guvernul May trebuie să ofere mai multă claritate cu privire la poziția adoptată în negocierea crucială pentru Brexit. De asemenea, acesta și-a exprimat susținerea pentru poziția negociatorilor blocului comunitar, cu privire la rezolvarea a trei probleme cruciale înainte de începerea discuțiilor pentru un acord comercial post-Brexit între Marea Britanie și UE, relatează BBC.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Vineri, premierul britanic a propus implementarea unei perioade de tranziție de doi ani, care să ofere mai multă certitudine pentru afaceriștii și investitorii din Marea Britanie după Brexit.
Theresa May a sperat că această propunere va debloca negocierile pentru Brexit, iar partea europeană va accepta începerea discuțiilor pentru un viitor acord comercial între Londra și Bruxelles, scrie News.ro.
Printre primii lideri europeni, care au răspuns acestei propuneri, s-a numărat și Emmanuel Macron.
Președintele Franței s-a declarat încântat de propunerea unei perioade de tranziție, dar a insistat că poziția de negociere a britanicilor trebuie să fie prezentată mai clar pentru UE.
”Înainte de a merge mai departe, vrem să clarificăm problema statutului cetățenilor europeni, termenii financiari ai ieșirii și dilema Irlandei. Dacă aceste trei puncte nu sunt clarificate, atunci nu putem să progresăm la restul problemelor”, a explicat Macron.
Anterior, May a sugerat că va exista o perioadă de tranziție de doi ani, după martie 2019, în care schimburile comerciale vor continua după reglementările în vigoare înainte de Brexit.
De asemenea, aceasta a precizat că britanicii sunt dispuși să-și plătească obligațiile financiare făcute până-n 2020 la bugetul Uniunii Europene, pentru ca alte state să nu rămână fără finanțarea venită de la Bruxelles.
Însă, premierul britanic nu a precizat cât este dispusă Londra să plătească în timpul perioadei de tranziție la bugetul UE.
Factura pentru implementarea unei perioade de tranziție ar putea să se ridice la 20 de miliarde de euro pentru Londra.