MAE: Peste 1.000 de cereri de asistență cosulară de la românii aflați în Orientul Mijlociu

Peste 1.000 de români din zonele de conflict ale Orientului Mijlociu au solicitat ajutorul autorităților consulare românești, cifră care nu include solicitările din Emirate, declară un oficial al Ministerului de Externe.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
MAE: Peste 1.000 de cereri de asistență cosulară de la românii aflați în Orientul Mijlociu

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Român al Afacerilor Externe (MAE), Andrei Țărnea, a informat, duminică seară, că până în acest moment au fost primite 1.066 de solicitări de asistență consulară de la românii aflați în zonele de conflict din Orientul Mijlociu, cifră care nu îi include și pe românii din Emiratele Arabe Unite, care sunt „de ordinul sutelor”.

Țărnea a explicat că acest număr nu poate fi precizat întrucât este fluctuant. Potrivit lui Țărnea, în acest moment, zborurile din țările respective sunt imposibile

„Până în prezent, colegii din oficiile consulare și din centrală au primit în total 1.066 de solicitări de asistență consulară de la cetățeni români aflați în țări din Orientul Mijlociu, dar această cifră nu îi include și pe românii din Emiratele Arabe Unite, care sunt de ordinul sutelor. Deocamdată, nu poate fi dată o cifră exactă, pentru că se schimbă mereu numărul, dar vom reveni cu cifre pe măsură ce situatia va fi clarificată”, a declarat Țărnea.

Trei petroliere avariate în Golful Persic. Peste 200 de nave așteaptă deblocarea traficului naval CITEȘTE ȘI Trei petroliere avariate în Golful Persic. Peste 200 de nave așteaptă deblocarea traficului naval

El a spus că numai în ultimele 24 de ore au fost primite peste 450 de apeluri de asistență consulară, ceea ce reprezintă „mai mult decât dublu” față de numărul primit de colegii din oficiile consulare în iunie anul trecut.

Țărnea a spus că prioritatea numărul 1 a autorităților române o reprezintă „siguranța cetățenilor românii aflați” în regiunile de conflict din Orientul Mijlociu.

„În condițiile în care sunt lovituri aeriene, în care spațiul aerian este traversat de drone și de rachete balistice și de croazieră, situația este, în primul rând, una de conflict militar. În consecință, dincolo de oprirea spațiului aerian, informațiile pe care le-am transmis cetățenilor români de pe aceste spații au vizat trei paliere importante. Unu, să se înregistreze, să-și dea coordonatele, datele de contact, numerele de telefon și, când e posibil, locul în care se află, colegilor din consulatele României din țările respective.

În al doilea rând, să respecte instrucțiunile pe care le primesc de la autoritățile statelor respective în ceea ce privește siguranța locului în care se află sau adăpostirea în locuri special amenajate sau deplasarea, atunci când este cazul, să fie făcută cu mare prudență și, de preferință, să rămână în același loc în care se află, atunci când acesta este în siguranță. Orice deplasare poate reprezenta ea însăși un risc suplimentar”, a afirmat Andrei Țărnea.

VIDEO Cel mai amplu atac aerian din istorie lansat de forțele israeliene. 500 de ținte iraniene CITEȘTE ȘI VIDEO Cel mai amplu atac aerian din istorie lansat de forțele israeliene. 500 de ținte iraniene

Potrivit acestuia, în condițiile în care spațiile aeriene ale acestor state sunt închise, operațiuni de repatriere în această etapă, fie cu zboruri comerciale, fie cu zboruri charter speciale, fie cu zboruri umanitare, cu aeronave militare, sunt imposibile în această etapă. 

„Când acest lucru va fi posibil, evident că se vor lua măsurile necesare. Până atunci, atât celula de criză a Ministerului Afacelor Externe, cât și echipele consulare din teren, lucrăm împreună la seturile de opțiuni pentru repatrieri. Atât în ceea ce privește posibilitatea reluării zborurilor atunci când spațiile aeriene se deschid, cât și alte variante, așa cum știți, din circunstanțe similare. Extinderea, intensitatea operațiunilor militare pe care le vedem acum, depășesc ceea ce a fost, de exemplu, în vara anului trecut”, a punctat Țărnea.

Purtătorul de cuvânt al MAE a precizat că, în consecință, nimeni nu poate spune în acest moment cu precizie cât va dura și cum, motiv pentru care, date fiind „circumstanțele”, reprezentanții MAE au „o mare rugăminte” la cetățenii români aflați în aceste circunstanțe, înțelegând „dificultatea și dorința lor de a se întoarce în țară, să fie precauți și să pună înainte siguranța. 

FOTO Iranienii din România dansează în Herăstrău, sărbătorind atacul CITEȘTE ȘI FOTO Iranienii din România dansează în Herăstrău, sărbătorind atacul

„Până în acest moment nu există informații legate de cetățeni români răniți sau care să fi decedat din cauza acțiunilor militare, dar în grupurile de români sunt copii, sunt minori, sunt familii cu persoane în vârstă, sunt persoane care se aflau în tratament medical, sunt persoane care au nevoi speciale. Aceștia sunt prioritatea numărul unu pentru colegii noștri și vom continua să îi informăm în primul rând pe ei, să ținem legătura cu aceștia, dar în același timp și opinia publică și familiile din țară”, a explicat Țărnea. 

Purtătorul de cuvânt al MAE a spus că pentru a gestiona acest „aflux fără precedent” de solicitări de informații sau de asistență consulară din partea cetățenilor români, a fost dublat numărul de persoane care operează în centrala de urgență a MAE, unde au fost primite, în 24 de ore, mai mult de 450 de apeluri de asistență consulară, număr care este ,ceva mai mare decât dublu” atunci când vorbim de apelurile primite de colegii din consulatele și oficiile consulare și misiune diplomatice de pe spațiile geografice afectate. 

„Vorbim despre un total de solicitări de asistență care e în jurul cifrei de 1066, cu excepția Emiratelor Arabe Unite, deci această cifră nu include solicitările expres făcute în EAU.

Sunt două motive pentru care nu includ această cifră, acolo e vorba de ordinul sutelor, dar nu pot să vă dau o cifră exactă, pentru că este o cifră care se schimbă, acolo există, pe de o parte, persoane care erau în tranzit, pe de altă, parte persoane care erau pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, sunt rezidenți, sunt oameni care lucrează, deci e un spectru atât de mare, uneori telefoanele nu sunt de la o persoană, ci de la un grup, dar informațiile nu sunt clare dacă e vorba de o persoană, două sau mai multe. În consecință, colegii noștri încearcă să clarifice și acest set de solicitări și vom reveni cu date suplimentare în momentul în care acestea vor fi disponibile”, a explicat Andrei Țărnea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, alte întrebări primite de la cetățenii români au fost ce fac cei aflați „în situații excepționale” și care nu intenționau să se ducă acolo, ci „s-au trezit” blocați în aeroport pentru că zborurile lor de tranzit prin Qatar sau prin Emiratele Arabe Unite au fost anulate sau care și-au încheiat vacanțele sau care s-au dus la aeroport să-și ia avionul de întoarcere și s-au trezit că este anulat. 

Sute de români din Dubai și Doha cer disperați sprijin consular. Mulți găsesc linia telefonică ocupată CITEȘTE ȘI Sute de români din Dubai și Doha cer disperați sprijin consular. Mulți găsesc linia telefonică ocupată

„Pentru toți acești cetățeni avem trei seturi de recomandări: să ia contact cu liniile aeriene și cu agențiile de călătorie, dacă vorbim despre turiști. Ca să fie foarte clar, chiar și în aceste condiții excepționale, atât agențiile de turism, cât și liniile aeriene au un set de obligații de asistență și ajutor pentru clienții lor.

În al doilea rând, în dialogul cu statele respective, am primit garanții, ca în cazul Emiratelor Arabe Unite, ceea ce e important, pentru că acolo e un număr foarte mare de cetățeni afați în această situație, pentru cei care sunt cazați în hoteluri sau facilități de cazare în Emirate, va fi continuată șederea lor acolo fără plată atât timp cât este necesar. Înțelegem că circunstanțele sunt mai dificile pentru cei care se află în aeroport, acolo liniile aeriene se vor ocupa de asistarea și ajutorul în ceea ce primește cazare, hrană, apă pentru acești cetățeni.

Am spus-o și o spun încă o dată, prioritatea și cel mai important element pentru siguranța lor este să asculte instrucțiunile pe care le primesc acolo și doi, să se înregistreze la Consulatele României”, a mai spus Țărnea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Partenerii noștri
Cele mai citite