

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție în dosarul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID din pandemie.
Deputatul Andrei Csillag, ales în circumscripția Bistrița-Năsăud pe listele formațiunii POT și în prezent membru al grupului Uniți pentru România, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Fondul de pensii al uneia dintre cele mai mari organizații sindicale din America de Nord, International Association of Machinists and Aerospace Workers (IAM), a devenit luna aceasta unul dintre reclamanții principali în procesul colectiv cu acuzații de fals bursier intentat contra NuScale, listată la New York Stock Exchange (NYSE), dezvoltatoarea și proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România ar putea construi o centrală nucleară de 462 MW la Doicești, în județul Dâmbovița.
Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, a pregătit numirea unei conduceri interimare, formate din trei persoane, la Fondul Român de Contragarantare, pe o perioadă de până la 7 luni (5 cu posibilitatea de prelungire cu încă două luni), care înlocuiește precedenta conducere, cu un Consiliu de supraveghere cu șapte membri și doi membri ai directoratului.
Eversheds Sutherland (US) LLP, firma globală de avocatură cu sediul în SUA cu care Administrația Prezidențială a semnat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul Statelor Unite, a consiliat entitatea americană GLGH Steel LLC, din grupul Great Lakes Global Holdings, la pregătirea înțelegerii prin care aceasta a convenit foarte recent să vândă Artrom Steel Tubes, cel mai important producător de țevi din oțel fără sudură din România, către gigantul Tenaris, tranzacție anunțată de Profit.ro.
Senatorii au aprobat înființarea ”Programului național de înot pentru copii”, ca program de interes public național, având ca scop promovarea educației acvatice, a siguranței în mediul acvatic și dezvoltarea armonioasă a copiilor prin activități sportive organizate.
PSD a reușit în Senat, cu sprijinul AUR, respingerea noilor norme privind antrepozitele fiscale, rambursările de TVA și compensarea plafonării la energie, adoptate de Guvernul Bolojan, prin ordonanță de urgență, chiar înaintea demiterii prin moțiune de cenzură în Parlament, dar fără avizul Consiliului Legislativ. Din ordonanță au fost păstrate doar prevederile privind Programul SAFE, vor final asupra acestor modificări urmând să fie dat de către deputați.
Noua strategie de vânzare a Șantierului Naval Mangalia, deja în faliment, a fost aprobată de Adunarea Creditorilor.
Adrian Năstase, fost premier și lider PSD, susține că, în 1992, Corneliu Coposu, atunci președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat (PNȚCD), i-a propus să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din acel an. Mai spune și că a refuzat.
Ministrul demisionar de la Cultură, Demeter Andras Istvan, s-a transferat, sub propria semnătură, la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), indică un document cu semnătură și număr de înregistrare.
Fostul președinte Traian Băsescu anunță că a primit cetățenia Republicii Moldova.
WIEE România SRL, compania românească de intermediere de importuri, trading și furnizare de gaze naturale controlată până în noiembrie 2022 de către gigantul rus de stat producător Gazprom, prin divizia sa germană, naționalizată atunci de autoritățile de la Berlin, va fi absorbită de ″omoloaga″ sa din Ungaria, SEFE Central & Eastern Europe Kft, fosta WIEE Hungary Kft.
Eversheds Sutherland (US) LLP, firma globală cu sediul în SUA cu care Administrația Prezidențială a semnat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul Statelor Unite, a reușit să obțină exceptări de la sancțiunile petroliere dictate de Washington contra Rusiei și Venezuelei pentru companii de stat din India și Indonezia și a lucrat, totodată, și pentru 3 firme românești, pentru a promova pe lângă autoritățile americane proiectul Coridorului Vertical.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, și-a calculat în direct, în conferința de presă în care prezentat noua lege a salarizării, o creștere de 22%, respectiv de 2.500 lei, conform noilor grile. Întrebat cu cât va crește la un profesor debutant salariu, ministrul a spus că nu e vorba de o lege a salarizării care să se concentreze pe creștere.
Proiectul noii legi a salarizării în sistemul bugetar conduce la o reducere în medie de 16% a salariilor judecătorilor, conform declarațiilor și datelor ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.
Sporul pentru implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene nu va mai fi pierdut de către funcționarii din instituții, chiar dacă termenul de implementare a acestopr proiecte este depășit. Sporul pentru personalul din instituții și autorități publice este de 40% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare și indemnizația lunară, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.
Respectarea ad litteram de către România a angajamentului de decarbonare a producției de energie asumat prin PNRR, cu păstrarea în exploatare doar a câte unui grup pe lignit la Electrocentrale Craiova și CET Govora, ar pune în pericol siguranța în funcționare a sistemului energetic național la nivelul anului viitor, dacă va fi întârziată punerea în funcțiune a noii centrale pe gaze de la Mintia, potrivit operatorului de transport și sistem Transelectrica.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro