Decizia poate fi luată din cauza penuriei de apă dacă nu plouă până la sfârșitul anului, a avertizat președintele iranian, Massoud Pezeshkian, într-un discurs televizat.
Iranul s-a confruntat anul acesta cu cea mai gravă secetă din ultimele decenii.
În Teheran, nivelul slab de precipitații este ''aproape fără precedent în ultimul secol'', a afirmat în octombrie un responsabil local.
''Dacă nu plouă, va trebui să începem să raționalizăm apa în Teheran de la sfârșitul lui noiembrie până la începutul lui decembrie'', a declarat președintele într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.
Și ''chiar dacă raționalizăm, dacă nu plouă, nu vom mai avea apă și va trebui să evacuăm Teheranul'', a avertizat el, fără să precizeze cum va fi evacuată metropola unde locuiesc peste 10 milioane de persoane.
Citat de agenția de presă oficială IRNA, directorul companiei de apă din capitală, Behzad Parsa, a avertizat vineri că orașul riscă să rămână fără apă potabilă peste două săptămâni.
Barajul Amir Kabir, unul dintre cele cinci care alimentează cu apă potabilă Teheranul, conține ''doar 14 milioane de metri cubi de apă, echivalentul a 8% din capacitatea sa'', a precizat el.
Miercuri, directorul provincial al companiei de apă, Mohsen Ardakani, a subliniat la televiziunea de stat că populația din Teheran și-a redus consumul de apă cu 10% în ultimele șase luni.
''Dacă ajungem la 20%, vom reuși să menținem o situație stabilă timp de o lună sau două până când o să avem ploaie'', a mai spus el.
Teheranul, care are o climă secetoasă și caldă în timpul verii, are toamne câteodată ploioase și ierni care pot fi aspre și cu ninsori.
Din rațiuni economice, apa a fost sistată recent în mai multe cartiere ale orașului, au relatat mai multe publicații, după sistări frecvente în timpul verii.
În iulie și în august, au fost declarate două zile nelucrătoare la Teheran pentru a economisi apă și electricitate în plină perioadă de caniculă.
Potrivit agenției de presă Tasnim, nivelul de precipitații în Iran a scăzut anul acesta la 152 de milimetri, adică cu 40% mai puțin decât media ultimilor 57 de ani.
În anumite provincii, nivelul de precipitații a scăzut cu 50% până la 80%, a declarat pentru această agenție Mohammad Reza Kavianpour, șeful Institutului de cercetare a apei, cu sediul la Teheran, iar din acest motiv țara trebuie ''să se pregătească pentru o situație critică''.















