Statele Unite au anunțat că au aprobat vânzarea de vehicule blindate către Bulgaria pentru 1,5 miliarde de dolari, un nou acord major cu un membru est-european al NATO în contextul războiului din Ucraina, potrivit AFP, preluată de Hotnews.
Departamentul de Stat al SUA a notificat Congresul că a dat undă verde vânzării către Bulgaria a 183 de vehicule blindate Stryker, dintre care jumătate sunt vehicule de transport de infanterie.

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Vânzarea „va îmbunătăți capacitățile Bulgariei de desfășurare rapidă a infanteriei și de livrare a forțelor”, se arată într-un comunicat.
„Bulgaria va folosi capacitățile sale sporite pentru a-și consolida apărarea internă și ca mijloc de descurajare împotriva amenințărilor regionale”, a precizat aceeași sursă.

Vânzarea are loc la o lună după ce Bulgaria, care deține stocuri mari de arme sovietice, a fost de acord să trimită aproximativ o sută de transportoare blindate de trupe în Ucraina.
A fost o premieră pentru această țară balcanică, care până acum a fost reticentă în a ajuta direct Kievul din cauza legăturilor sale istorice puternice cu Moscova.