Etapa 1 a fost inițiată în 2023 și a constat în achiziția a 54 de tancuri Abrams modernizate și a 12 derivate pe șasiu de tanc (4 tractoare de evacuare, 4 poduri mobile de asalt, 4 dragoare de mine), în uz din stocul Armatei SUA, în valoare de 1,068 miliarde dolari și cu termen de livrare estimat pentru anul 2028.
Acum, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a solicitat aprobarea Parlamentului pentru faza 2 a etapei 1, precum și pentru etapa 2 a programului de înzestrare, conform datelor Profit.ro.
Faza 2 a etapei 1 presupune completarea capabilității batalionului de tancuri dotat cu tancul Abrams cu 54 de mitraliere de calibru 7,62 mm M240, încărcătură explozivă pentru executat culoare prin câmpurile de mine (48 de bucăți de exercițiu și 80 cu încărcătură explozivă), 2.112 lovituri calibru 120 mm, TPMP-T M1002, 5.130 de lovituri calibru 120 mm, KE-W kinetic energy, 3.660 de grenade fumigene M76, 4.356 de lovituri calibru 120 mm M865A1 pentru antrenament, 1 simulator instrucție tactică de tancuri — nivel echipaj, pluton și companie, 2 simulatoare instrucția tragerii cu armamentul de pe tanc, 1 simulator conducerea tehnicii de tancuri, piese de schimb, echipamente de testare, servicii suport și asistență tehnică și transport, servicii de instruire.
Valoarea estimată a achiziției este de 458,2 milioane dolari plus TVA.

Etapa 2 a programului de înzestrare presupune achiziția a 216 tancuri și 76 de derivate (16 tractoare de evacuare, 44 de poduri mobile de asalt și 16 dragoare de mine) pentru dotarea structurilor de tancuri și de infanterie din cadrul forțelor terestre, dar și achiziția de suport logistic și echipamente specifice de instruire și antrenament.
Estimarea valorii achiziției este de peste 6,488 miliarde euro (circa 7,544 miliarde dolari) plus TVA.

Astfel, cu totul, faza 2 a etapei 1 și etapa 2 a programului de înzestrare Abrams sunt estimate la peste 8 miliarde dolari.
MApN intenționează să demareze noile achiziții anul acesta.
În etapa 2 a prograrnului de înzestrare se au în vedere mai multe rnăsuri pentru protejarea intereselor esențiale de securitate națională ale României, prin derularea de operațiuni de cooperare tehnologică și industrială:



