Fritz, după discuția cu Tomac: Greu vedem o susținere USR pentru guvernul lui

Dominic Fritz, președintele USR, a declarat că un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă în a continua reformele și ăsta este motivul pentru care i-au spus lui Eugen Tomac că greu văd o susținere USR pentru guvernul lui.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Fritz, după discuția cu Tomac: Greu vedem o susținere USR pentru guvernul lui

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

El a precizat că urmează o consultare internă în partid privind susținerea guvernului lui Tomac.

”Am avut o discuție onestă cu premierul desemnat Eugen Tomac. Domnul Tomac este un coleg apreciat de noi, este momentan europarlamentar împreună cu colegii noștri în Parlamentul European în același club politic. Însă aprecierea noastră pentru el personal, la fel ca și respectul nostru pentru președinte, nu este neapărat legat de analiza noastră politică acestui moment”, a declarat Dominic Fritz, după discuția cu premierul desemnat Eugen Tomac, scrie News.ro.

Chirițoiu: Băncile au viciat cotațiile ROBOR, dar nu a fost cartel. Vorbim de fracțiuni de procent. De ce a fost închisă o investigație similară din 2008, chiar dacă și atunci traderii comunicau CITEȘTE ȘI Chirițoiu: Băncile au viciat cotațiile ROBOR, dar nu a fost cartel. Vorbim de fracțiuni de procent. De ce a fost închisă o investigație similară din 2008, chiar dacă și atunci traderii comunicau

Fritz a precizat că i-a transmis lui Tomac că votul pentru moțiunea de cenzură a fost o cenzură în politica românească, peste care nu putem trece ușor, noi, ca țară tocmai pentru că a validat o majoritate existentă și reală în Parlamentul României, o majoritate care de atunci în fiecare săptămână vine cu proiecte noi, cu amendamente noi care încearcă să întoarcă reformele făcute de guvernul Bolojan.

”Tocmai de aceea. pentru noi întrebarea cea mai importantă este care ar fi un guvern care să nu întoarcă aceste reforme și care să continue munca pe care au făcut-o miniștrii USR și alții. Și aici, un guvern tehnocrat, cu girul PSD, evident că ar avea o mână slabă în a continua aceste reforme, tocmai reformele pentru care PSD a dat jos guvernul. Ăsta este motivul pentru cre i-am spus lui Eugen Tomac că greu vedem o susținere USR pentru guvernul lui, dar în același timp asta este o decizie pe care trebuie să o luăm în forurile statutare ale partidului”. A subliniat Dominic Fritz.

Costul exorbitant al stării permanente de război a Israelului CITEȘTE ȘI Costul exorbitant al stării permanente de război a Israelului

Președintele USR a mai spus că vor avea consultări în următoarele zile în filialele județene ale partidului și un vot în comitetul politic al partidului, care a decis deja de două ori că dacă trece această moțiune de cenzură între AUR și PSD, atunci nu vor mai putea face o majoritate parlamentară guvernamentală cu PSD.

Fritz a arătat că așteaptă și lista finală de miniștri și apoi vor lua o decizie.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, după discuția cu premierul desemnat Eugen Tomac, că poziția partidului privind susținerea guvernului condus de cel nominalizat de președintele Nicușor Dan va fi luată miercuri sau joi.În opinia lui Bolojan, un astfel de guvern, care nu se bazează pe o susținere politică explicită, nu este o soluție pentru România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2436 -0.0052-0.10 %
1 USD4.5565 +0.0463+1.03 %
1 GBP6.0676 -0.0042-0.07 %
1 CHF5.7073 -0.0169-0.30 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite