Încă din primul tur, 48 dintre cei 82 de deputați l-au votat pe Tobias Rausch, candidatul învestit de către Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), 28 "împotrivă", iar cinci s-au abținut, potrivit unei numărători oficiale.
Acest partid împotriva imigrației a primit cu patru voturi mai mult decât se aștepta.
Înainte de vot, cei 39 de deputați ai AfD au primit în mod public doar susținerea a cinci aleși de la mica formațiune de stânga radicală, prorusă, BSW, scrie News.ro.
Semne de întrebare se ridică cu privire la prezența unor transfugi în rândul celor 15 deputați ai Partidului Uniunea Creștin Democrată (CDU, conservatori) al lui Merz, care cade în sondaje pe măsură ce AfD crește.
Acest vot dă tonul alegerii prevăzute în decembrie a șefului Guvernului regional, un post vizat de o figură de prim-plan în Saxonia-Anhalt a extremei drepte, Ulrich Siegmund, în vârstă de 35 de ani, care va încerca să obțină o majoritate absolută în adunare.
În acest sens, el are nevoie de votul al cel puțin trei deputați de la alte partide.
Nicio formațiune nu a acceptat în mod deschis, pentru moment, să voteze cu el - nici măcar BSW.
În paralel cu această sesiune inaugurală a Landtagului la Magdeburg, capitala acestui land din fosta Germanie de Est, câteva sute de persoane manifestau în fața sediului adunării, cerând celorlalte partide să nu coopreze cu AfD.
"NU NE LĂSĂM INTIMIDAȚI"
Președintele Landtagului este însărcinat să conducă sesiunile parlamentare prin "Consiliul Înțelepților", care stabilește ordinea de zi și dezbate probleme de procedură, și să se ocupe de administrarea adunării.
"Ușa mea va fi deschisă, voi asculta, voi lua în serios diverse opinii și voi încerca să iau decizii în mod transparent și ușor de înțeles", a promis Tobias Rausch, în vârstă de 35 de ani, în discursul său de învestire.
Familia sa se află în centrul unor suspiciuni de nepotism, iar tatăl său este vicepreședintele AfD în Saxonia-Anhalt.
Liderul filialei regionale a Partidului Social Democrat (SPD, centru-stânga) Andreas Schmidt a denunțat drept "regretabilă" alegerea lui Rausch.
"Nu ne lăsăm intimidați", a avertizat, la rândul său, într-o intervenție în fața membrilor adunării, șefa locală a Verzilor (ecologiști), Susan Sziborra-Seidlitz, care l-a făcut să râdă și să dezaprobe pe Ulrich Siegmund.
Triumful AfD în această regiune, la începutul lui septembrie, a provocat un seism în Germania și l-a fragilizat pe cancelarul conservator Friedrich Merz, a cărui coaliție cu SPD este subminată de certuri și o popularitate la cel mai scăzut nivel.
AfD a obținut apoi o a doua victorie consecutivă în Mecklenburg-Vorpommern (nord-est), un nou trăsnet, în pofida faptului că, până la urmă, urmează să guverneze o coaliție de stânga.
Activiști din Alianța "Magdeburgul solidar" și de la alte ONG-uri care se opun AfD au distribuit manifestanților, în fața sediului adunării, exemplare ale Constituției Germaniei, pentru a citi împreună primele 20 de articole ale acesteia.
"Fiecare persoană care trăiește aici, în Germania, trebuie să fie conștientă de importanța acestor drepturi", a declarat AFP un manifestant, Markus Schmidt.
FIREWALL-UL CEDEAZĂ
În cazul în care AfD reușește să formeze un guvern în acest land, va fi o premieră a unei forțe politice naționaliste în istoria postbelică a Germaniei.
Însă această sarcină este dificilă, din cauza lipsei unor aliați naturali, în contextul în care clasa politică germană dă ascultare principiului "firewall"-ului și refuză orice cooperare cu AfD.
BSW a deschis ușa unor cooperări punctuale, însă exclude să-l voteze pe Siegmund.
Este nevoie de o "abordare mai inteligentă cu AfD", a pledat marți, într-un interviu acordat site-ului Politico, un oficial de la BSW, Christian Leye.
"Nu un firewall, ci o dezbatere pe fond", a declarat el.
În rândul conservatorilor, conducătorul în exercițiu al landului, Sven Schulze, dă asigurări că "nimeni de la CDU nu va trece în vreun fel al AfD".
Aceste declarații sunt puse în dificultate de majoritatea mai mare decât cea așteptată la momentul votului de alegere a președintelui Parlamentului regional.
Ulrich Siegmund a confirmat contacte cu aleși CDU.
"Politica firewall-ului a CDU distruge mai ales CDU-ul însuși", a reacționat, după vot, copreședinta AfD Alice Weidel.
Ea și-a exprimat speranța ca CDU-ul lui Merz "să-și bage mințile-n cap".
AfD depășește, la nivel național, un prag de 30%, potrivit unui sondaj, și devansează cu 13 puncte procentuale tabăra conservatoare.
Extrema dreaptă franceză obține pentru prima oară, împreună cu UDR, un post de vicepreședinte al Senatului
Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) a intrat marți în conducerea Senatului francez, în urma alegerilor senatoriale de la 27 septembrie, relatează AFP.
RN și aliații săi din Uniunea Dreptelor pentru Republică (UDR. gaullist), care au format un grup de 15 senatori, au obținut un post de vicepreședinte al Camerei superioare a Parlamentului francez, pe care-l vor deține pe rând cu alte două grupuri în decursul următorilor trei ani, potrivit alcătuirii Biroului Senatului, ratificată marți.
Senatorul RN din Pas-de-Calais Christopher Szczurek, desemnat de către grupul său, va putea astfel să conducă ședințe în hemiciclu începând de la 1 octombrie 2028, în calitate de vicepreședinte.
Până atunci, el va deține, pe o perioadă de doi ani, postul de secretar al Biroului, potrivit unor acorduri încheiate într-o reuniune, marți la prânz, între președinții grupurilor politice.
Regulamentul Senatului prevede o reprezentare proporțională a diverselor grupuri parlamentare în cadrul Biroului.
Dată fiind egalitatea cu grupurile independenților și ecologiștilor, care au câte 15 membri fiecare, grupul extremei drepte împarte acest post-cheie împreună cu celelalte două formațiuni.
Celelalte șase grupuri politice din Senat obțin un post de vicepreședinte.
Grupul Partidului Les Républicains (LR, dreapta), prima forță în hemiciclu, cu 124 de senatori, a obținut două posturi de vicepreședinte, ocupate de către senatorul din Hauts-de-Seine Roger Karoutchi și senatoarea din Loire-Atlantique Laurence Garnier, o apropiată a lui Bruno Retailleau.
Biroul este prezidat de către președintele Senatului, Gérard Larcher de la LR, reales confortabil joi.
STÂNGA CERE UN "CORDON SANITAR"
Cei trei chestori ai Senatului, însărcinați cu conducerea administrativă și financiară a instituției, au fost realeși, Antoine Lefèvre de la LR, Olivier Cigolotti (centru), și Marie-Arlette Carlotti de la Partidul Socialist (PS).
Grupul ecologist l-a desemnat pe senatorul de la Partidul Place publique Bernard Jomier ca vicepreședinte al Senatului.
Acest ales, un susținător al lui Raphaël Glucksmann, tocmai a dezertat din grupul PS către grupul ecologist, o decizie care a nemulțumit PS, care a anunțat că nu a validat această alegere.
Împotriva instalării istorice a grupului RN-UDR, președinta grupului ecologist Mélanie Vogel le-a scris marți celorlalți președinți de grup și le-a cerut să instaureze un "cordon sanitar" împotriva extremei drepte.
Ea le cere în această scrisoare "să nu colaboreze cu acest grup, să nu semneze împreună cu el niciun text și niciun amendament, să nu voteze niciuna dintre inițiativele lor".
Senatoarea regretă "regulamentul rigid" al Senatului, care împiedică, în opinia sa, orice opoziție față de intrarea RN în Birou.
În Adunarea Națională, în schimb, un vot este posibil, în cazul în care șefii grupurilor nu pot ajunge la un acord asupra alcăturii Biroului.
RN are, în prezent, doi vicepreședinți la Palatul Bourbon.
Președintele grupului PS Patrick Kanner și-a exprimat regretul față de o aplicare "automată" a acestor dispoziții, într-o scrisoare adresată președintelui Senatului Gérard Larcher.
El cere "ridicarea unei separări etanșe" de grupul RN-UDR.
"Senatul nu ar trebui să fie locul în care să se estompeze convingerile sau să se fisureze digurile", a scris el.














