Obligația stabilită la summitul NATO de la Haga din 2025 ca statele membre ale Alianței să aloce 5% din PIB pentru apărare plasează România în fruntea topului european al poverii bugetare reprezentate de acest angajament, potrivit unei analize bazate pe statistici oficiale Eurostat, realizată de Monitorul Social, proiect al organizației nonguvernamentale Friedrich Ebert Stiftung România.
″Pentru România, unde veniturile bugetare reprezintă doar 34% din PIB, acest angajament ar însemna ca aproape 15% din veniturile bugetare ale statului să fie direcționate către apărare, cel mai ridicat procent dintre statele europene membre NATO″, se arată într-un comunicat al Monitorului Social.

În comparație, Franța are venituri bugetare de 51,5% din PIB, astfel că o alocare pentru apărare de 5% din PIB ar reprezenta mai puțin de 10% din încasările sale totale.
″O situație mai apropiată de cea a României o regăsim în alte state din estul Europei, cu bugete naționale mici ca procent din PIB: Bulgaria și Lituania vor trebui să aloce apărării 13,6% din totalul veniturilor bugetare, iar Cehia - 12,4%″, menționează sursa citată.
În 2023, România a cheltuit pentru apărare aproximativ 1,7% din PIB, ceea ce reprezenta aproximativ 5% din încasările bugetare de 34% din PIB ale statului în acel an. Această proporție era în rând cu alte state din Europa de Est, precum Polonia sau Bulgaria, care au cheltuit 2,1% din PIB, la încasări de 41,6% din PIB, respectiv 1,5% din PIB, la încasări de 36% din PIB, ușor sub limita de 5% din încasările bugetare totale.

″În contrast, statele vest europene cheltuiau pentru bugetul de apărare sub 3% din încasările lor, media UE27 a cheltuielilor pentru apărare fiind de 1,3% din PIB, iar veniturile bugetare reprezentând 45% din PIB. După aceste cifre, saltul către un prag de 5% din PIB pentru cheltuielile de apărare în rândul statelor vest europene ar pune mult mai puțină presiune pe bugetele lor naționale decât în state precum România, care încasează foarte puțin ca procent din PIB.
Situația devine și mai dramatică atunci când oferim și comparația cheltuielilor naționale pentru educație. În anul 2023, toate statele europene cheltuiau mai mult pentru educație decât pentru apărare, cu media UE27 de cheltuieli pentru educație de 3,5 ori mai mare decât cheltuielile pentru apărare. Dacă toate statele europene membre NATO ar urma înțelegerea de la summitul NATO de la Haga, Suedia ar rămâne singurul stat european cu o alocare bugetară mai mare pentru educație decât pentru apărare, în condițiile în care nu calculăm posibilele reduceri de alocare pentru a crea spațiul fiscal necesar″, mai spune Monitorul Social.

În comunicat se mai spune că noua preocupare pentru consolidarea cheltuielilor de apărare în Uniunea Europeană va pune presiune în mod disproporționat pe statele membre, iar România pare a fi statul de departe cel mai afectat de acest acord, ca urmare a încasărilor sale bugetare extrem de mici față de media UE27. De la o alocare actuală pentru apărare de 5% din încasările naționale, acordul de la Haga ar crește alocarea la aproape 15% din încasările naționale. Mai mult, inclusiv posibilitatea de a acoperi aceste cheltuieli prin împrumuturi este imposibilă, având în vedere că România înregistrează deja cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, la aproape 9% în 2024. Pe lângă dificultatea de a realiza alocările bugetare dorite pentru armată, statele europene membre NATO se confruntă și cu probabilitatea de a ajunge să cheltuiască mai mult pentru apărare decât pentru educație.
″În concluzie, dacă ținem cont de contextul actual de securitate și de angajamentele luate, România nu își poate permite să rămână la un nivel scăzut al veniturilor bugetare, comparativ cu media statelor UE. Combaterea evaziunii fiscale și alinierea sistemului fiscal la modelul european va putea ridica nivelul veniturilor bugetare pentru a ne apropia de media europeană (≈45% din PIB), în așa fel încât țara noastră să poate face față angajamentelor internaționale și, totodată, să aibă resursele necesare pentru a finanța educația și dezvoltarea pe termen lung″, este concluzia analizei.