Prima vizită oficială a lui Marco Rubio în India are loc în contextul în care Washingtonul încearcă să stabilizeze relațiile cu New Delhi, după ce legăturile s-au deteriorat din cauza politicilor tarifare ale președintelui Donald Trump, care au majorat taxele vamale pentru mai multe exporturi indiene, potrivit AP.
O mare parte a vizitei de patru zile a lui Rubio se va concentra pe un tur în mai multe orașe, alături de o recepție de gală la New Delhi care marchează cea de-a 250-a aniversare a independenței SUA.
"Avem multe de făcut împreună cu India, care este un aliat și un partener excelent. Colaborăm foarte bine cu ei, așa că aceasta este o vizită importantă", a declarat Rubio înaintea vizitei sale în India, scrie News.ro.
Rubio a sosit sâmbătă dimineața în orașul Kolkata, din estul țării, unde urmează să viziteze Mother House, sediul central al Misionarelor Carității, fondat de Maica Tereza. În zilele următoare, el va vizita și orașele Agra și Jaipur din nordul țării, cunoscute pentru monumentele și palatele lor emblematice.
Sergio Gor, ambasadorul SUA în India, a declarat într-o postare pe rețelele sociale că Rubio va fi primit de prim-ministrul Narendra Modi sâmbătă, la New Delhi. "Comerț, tehnologie, apărare, QUAD și multe alte subiecte de discutat și de avansat în următoarele câteva zile!", a scris el.
De asemenea, este programată o întâlnire bilaterală cu ministrul indian al afacerilor externe, Subrahmanyam Jaishankar, duminică.
Marți, la New Delhi, Rubio va participa la reuniunea ministerială a Quad, care a acuzat în repetate rânduri China că își etalează forța militară în Marea Chinei de Sud și își impune în mod agresiv pretențiile teritoriale maritime. Beijingul susține că armata sa are un rol pur defensiv, menit să protejeze ceea ce consideră a fi drepturile sale suverane, și califică Quad drept o încercare de a-i limita creșterea economică și influența.
După învestirea sa în ianuarie anul acesta, primul angajament internațional oficial al lui Rubio a fost întâlnirea cu miniștrii de externe ai celorlalte țări membre ale Quad, atât în sesiuni comune, cât și în sesiuni separate.
Vizita lui Rubio în India și întâlnirea din cadrul Quad intervin după ce președintele Donald Trump a fost, săptămâna trecută, într-o vizită oficială în China.














