Ministrul Apărării, Mihai Fifor, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD în care se discută despre remaniere.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Am mulțumit pentru susținere și încrederea pe care mi-au acordat-o, zic eu, în două rânduri, o dată ca ministru al Economiei și a doua oară ca ministrul al Apărării Naționale. Am încercat să fac un mandat cât se poate de bun și sper că nu am înșelat încrederea nimănui. Pe de altă parte, am făcut o analiză foarte serioasă, am văzut ce s-a întâmplat în ultimele luni și am considerat că pot să merg lângă echipă la partid, să încercăm să pregătim cei doi ani foarte grei care urmează”, a declarat luni, Mihai Fifor, înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD, scrie News.ro
CITEȘTE ȘI Majorări de capital la companiile municipale. Bucureștiul, pregătit pentru calamități cu noi cimitireAcesta a vorbit despre ”întărirea echipei” de la partid, anunțându-și demisia din funcția de ministru al Apărării.
”Cred că e nevoie să întărim echipa și să putem să pregătim proiectele acestea extraordinar de importante. Prin urmare, am rugat-o și pe doamna prim-ministru și pe domnul președinte Dragnea să fie de acord să îmi depun mandatul și să pot să merg la partid să mă implic foarte serios”, a mai spus Fifor.