PESCO, armata comună a UE, a fost înființată oficial, cu România printre cele 25 de state participante

Consiliul UE a adoptat decizia prin care este înființată oficial armata comună a Uniunii Europene, structură ce va funcționa sub numele PESCO (Cooperare Structurată Permanentă) și în cadrul căreia vor fi desfășurate proiecte comune în domeniul apărării.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
PESCO, armata comună a UE, a fost înființată oficial, cu România printre cele 25 de state participante

Consiliul UE a adoptat decizia prin care este înființată oficial armata comună a Uniunii Europene, structură ce va funcționa sub numele PESCO (Cooperare Structurată Permanentă) și în cadrul căreia vor fi desfășurate proiecte comune în domeniul apărării.

România și alte 24 de state europene, printre care Germania, Ungaria, Franța, Irlanda și Spania, fac parte din PESCO și vor colabora pentru dezvoltarea capacităților de apărare, potrivit Comisiei Europene (CE).

Posibilitatea înființării unei armate comune la nivelul UE a fost inclusă în articolul 42 al Tratatului de la Lisabona, însă până acum a rămas doar la stadiul de proiect. Germania, Franța, Italia și Belgia au insistat în repetate rânduri pentru integrarea structurilor militare ale statelor membre, însă Marea Britanie, principala forță militară din Europa, s-a opus proiectului.

Revoluție în telecom: contractul fără perioadă minimă contractuală și fără taxă de reziliere care-ți asigură net mobil nelimitat CITEȘTE ȘI Revoluție în telecom: contractul fără perioadă minimă contractuală și fără taxă de reziliere care-ți asigură net mobil nelimitat

În vara anului 2016, la puțin timp după referendumul la care britanicii au votat în favoarea părăsirii UE, ministrul german al Economiei a propus, din nou, formarea unei armate comune, iar un an mai târziu subiectul a fost inclus de președintele CE, Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind Starea Uniunii Europene.

Luna trecută, România, Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Slovenia, Slovacia, Spania și Suedia au semnat o notificare comună pentru înființarea PESCO, pe lista țărilor participante fiind incluse ulterior și Portugalia și Irlanda. Pe listă nu se regăsesc Marea Britanie, care va ieși din UE în 2019, și nici Danemarca și Malta.

“Am spus în iunie că este timpul ca să trezim “Frumoasa Adormită” a Tratatului de la Lisabona: cooperarea structurată permanentă. Șase luni mai târziu, se întâmplă. Salut pașii întreprinși astăzi de statele membre pentru a pune bazele unei Uniunii Europene a Apărării”, a declarat Juncker luni.

Cum poți să îți maximizezi profitul la Bursă CITEȘTE ȘI Cum poți să îți maximizezi profitul la Bursă

Prin intermediul PESCO, statele membre vor putea să dezvolte în comun capacități de apărare, să investească în proiecte comune și să îmbunătățească disponibilitatea operațională și contribuția forțelor lor armate, arată Comisia.

Proiectele militare comune, precum cele în domeniul cercetării în materie de apărare, al dezvoltării de prototipuri și al achiziționării în comun de capacități, vor fi finanțate prin fondul european de apărare lansat recent, ce prevede alocarea a până la 5,5 miliarde de euro pe an pentru cercetare și apărare după 2020.

Primele 17 proiecte în cadrul PESCO ar putea fi lansate anul viitor. Printre acestea se numără înființarea comandamentului medical al UE și a unor echipe de răspuns rapid în domeniul securității cibernetice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite