Ministerul Apărării rus a anunțat azi, în buletinul zilnic, că a lansat un atac cu rachete asupra orașului Zaporojie, dar spune că a avut țintă un depozit de combustibil. În atac și-au pierdut viața, potrivit autorităților ucrainene, două persoane, un tată și fiica lui de 11 ani.
"O rachetă de înaltă precizie a distrus un depozit cu 70.000 de tone de combustibil,În zona orașului Zaporojie, folosit de Forțele Armate ale Ucrainei în Donbas", susține Ministerul Apărării din Rusia.
În regiunea Zaporojie se află cea mai mare centrală nucleară din Europa. Rusia controlează doar o parte din zonă, inclusiv centrala, nu și capitala regiunii.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Un bărbat în vârstă de 50 de ani și fiica sa de 11 ani au fost uciși după ce forțele rusești au lovit duminică dimineața devreme o clădire rezidențială din orașul Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, au declarat autoritățile locale, citate de Reuters, relatează News.ro.

Secretarul consiliului municipal, Anatoli Kurtev, a declarat că două rachete au distrus o clădire și au avariat alte câteva zeci în atacul din timpul nopții.
Salvatorii au efectuat duminică dimineață operațiuni de căutare printre mormane de beton și moloz, pe fondul sirenelor care anunțau noi raiduri aeriene.
Serviciul de stat pentru situații de urgență al Ucrainei a anunțat că o femeie în vârstă de 46 de ani, pe care a identificat-o ca fiind soția, respectiv, mama victimelor, a fost scoasă dintre dărâmături. Guvernatorul regional Iuri Malașko a declarat pentru Reuters că ea a fost transportată la un spital și se află în stare gravă.
Pereții prăbușiți au dezvăluit rămășițele carbonizate ale sufrageriei familiei, unde încă atârnau un televizor și dulapuri de perete spulberate de suflul exploziei. Un cadavru, despre care rezidenții locali au spus că este cel al bărbatului ucis, era înfășurat într-o pătură în apropiere.
"Este o rușine, era o familie tânără", a declarat vecinul lor, Viktor Hrankin, în vârstă de 72 de ani.
Lovitura a fost cea mai recentă dintr-o serie de atacuri recente asupra unor obiective civile din regiune, în timp ce ofenisva rusă de iarnă pare să se fi soldat cu un eșec, în timp ce armata ucraineană se pregătește de o contraofensivă.
Ministerul rus al Apărării a afirmat duminică că a distrus un depozit care conținea 70.000 de tone de combustibil în apropiere de Zaporojie, precum și depozite militare ucrainene în regiunile Donețk și Zaporojie.