Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis în ședința coaliției că este dispus să își dea demisia din funcția de premier.
Un anunț este așteptat după ședința conducerii PSD, care va avea loc la ora 17.00.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Tot atunci se reunește și PNL într-o ședință, au precizat surse politice pentru News.ro.
Un scenariu luat în calcul este și o demisie a întregii conduceri a PSD, după ședința de la sediul PSD.
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis liderilor coaliției că își va da demisia din fruntea Guvernului, în urma rezultatului primului tur de scrutin a alegerilor prezidențiale.

Potrivit surselor, în urma demisiei premierului, președintele interimar Ilie Bolojan ar urma să numească un premier interimar dintre miniștrii Executivului, care să rămână în funcție până după alegeri.
Partidele din coaliție au mai discutat ca actuala coaliție să fie menținută deocamdată, ținând cont de contextul electoral, legat de turul doi al alegerilor prezidențiale.
În ședința PSD de luni este posibilă și o demisie în masă a conducerii partidului, în urma rezultatului primului tur de scrutin.
De altfel, primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, declara că rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale este „o rușine pentru PSD” și că toată conducerea PSD trebuie să plece, nu doar Marcel Ciolacu.