″A existat o speculație că cele patru drone urmăreau un vas din flota fantomă a Rusiei care venea să descarce petrol la Rompetrol. Nu este un vas din flota fantonă, este un vas care a făcut tipul aceasta de trasee comerciale între Novorosisck și Rompetrol. Nu este definit de UE sau SUA în lista de sancțiuni. Ancheta despre ce s-a întâmplat și cum au ajuns dronele, vom avea un răspuns în 7-10 zile″, a declarat președintele.
El a adăugat că ″nu este extrem de relevant″ dacă nava respectivă era sau nu pe lista de sancțiuni a Ucrainei, precizând că nu deține această informație.
Nicușor Dan a arătat că a fost un set de patru drone ucrainene care au pierdut controlul.
″Erau încărcate cu explozibil. Ucraina este țara agresată. Pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilă este Rusia, pentru că esta țara agresoare, și Ucraina se apară″, a punctat Nicușor Dan.

Șeful statului a ținut să răspundă la mai multe întrebări cu privire la incident.
Despre faptul că s-a intervenit în jurul orei zece, deși se știa despre drona din port de la ora 6 dimineața, Nicușor Dan a spus că, în urma informației care a fost la ora șase și zece, primele echipaje de specialiști care au ajuns acolo au ajuns la ora 6.46, deci o jumătate de oră mai târziu.
”În aceste situații, sunt prevăzute niște protocoale și ele au început activitățile conform protocoalelor, prima parte a acestei activități fiind degajarea perimetrului posibil a fi afectat de persoane care nu au de-a face cu operațiile respective, inclusiv mutarea unor nave care erau în acțiune. Deci, începând cu 6.46, operațiunile s-au desfășurat conform protocoalelor”, a spus șeful statului.
”Am fost într-o situație în care, într-o zonă civilă, am avut o încărcătură militară și, conform protocolului, (..) Autoritatea civilă a sesizat autoritățile responsabile, respectiv Armata și SRI-ul. Ele au venit la fața locului, în paralel au alertat autoritățile de protecție civilă, care au asigurat responsabilitatea lor de a degaja zona posibil afectată de oameni, astfel încât să nu fie puși în pericol. Deci, protocolul a fost respectat”, a menționat președintele Nicușor Dan.
Întrebat dacă a vorbit cu cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președintele României a răspuns: ″Nu, dar o vom face. O parte din discuția pe care am avut-o înăuntru (la ședința de la Sediul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare (BREO) „CALLATIS” din Constanța - n.r.) a fost despre elemente ale unui protocol care să funcționeze în situații ca aceasta″.
″Românii întreabă în mod legitim cât de sigur vom fi dacă venim la Marea Neagră pe litoral. În 10 iunie avem discuție la NATO și așteptăm o suplimentare de echipamente. MApN, MAI, Poliția de Frontieră vor suplimenta echipajele care fac misiuni de cercetare și recunoaștere a pericolelor. Nu au fost victime pentru că, cu echipamentele pe care le au, instituțiile statului au acționat corespunzător″, a mai spus Nicușor Dan.
KMG International, divizia externă a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, totodată proprietar al Rompetrol, transmite că nava SAFEEN ELONA, presupus vizată de dronele ucrainene explodate în apele românești, nu figurează pe nicio listă de sancțiuni occidentale.
Ipoteza că dronele urmăreau distrugerea navei a apărut în mai multe articole de presă, de exemplu aici și aici. KMG International deține rafinăria Petromidia și terminalul petrolier offshore Midia.
″KMG International reafirmă respectarea deplină a regimurilor internaționale de sancțiuni: atât vasul SAFEEN ELONA, cât și proprietarul și operatorii acestuia nu figurează pe liste de sancțiuni internaționale emise și aplicabile în Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii (OFAC), Marea Britanie sau Elveția. Respectarea regimurilor internaționale de sancțiuni reprezintă un principiu fundamental care guvernează toate operațiunile Grupului KMG International – Rompetrol.
În ceea ce privește nava SAFEEN ELONA, este important de menționat că aceasta nu figurează pe nicio listă de sancțiuni internaționale relevante emise de, și aplicabile, în Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii (OFAC), Marea Britanie, Elveția etc″, se arată într-un comunicat al KMG International.
Potrivit sursei citate, asemenea tuturor navelor utilizate pentru activitățile logistice și de aprovizionare ale grupului, atât nava, cât și proprietarii înregistrați și operatorii acesteia au fost supuși procedurilor obligatorii de verificare a conformității înainte ca nava să fie acceptată pentru operare, utilizând sisteme de verificări performante și baze de date actualizate în acest scop.
KMG International precizează că rafinăria Petromidia procesează, în mare proporție, țiței din Kazahstan, principalul furnizor al României, care acoperă peste 60% din necesarul național de rafinare. Rafinăria din Năvodari primește, de asemenea, cantități importante de țiței din Azerbaidjan, Libia și Guyana, în funcție de disponibilitate.
″Toate aceste transporturi sunt însoțite, fără excepție, de documente care sunt puse la dispoziția autorităților române și europene. Prin urmare, încurajăm toate părțile interesate să se bazeze pe informații verificate și oficiale, precum și pe evaluările autorităților competente și să evite speculațiile sau presupunerile care nu sunt susținute de dovezi obiective.
De asemenea, întreaga documentație aferentă încărcăturii, inclusiv documentele care confirmă originea acesteia, a fost transmisă și analizată de autoritățile competente, în conformitate cu cerințele legale și de reglementare aplicabile″, se spune în comunicat.
Grupul kazah adaugă că menține un cadru solid de conformitate și aplică proceduri complete de verificare prealabilă (due diligence) pentru toate entitățile, tranzacțiile, încărcăturile și navele implicate în lanțul său de aprovizionare. Aceste controale sunt realizate în concordanță cu reglementările Uniunii Europene, regimurile internaționale de sancțiuni aplicabile și politicile interne de conformitate.
″KMG International își desfășoară activitatea cu deplină transparență și în strânsă cooperare cu autoritățile române și europene. Grupul nu ar întreprinde nicio activitate care ar putea compromite obligațiile sale legale, reputația sau poziția sa drept una dintre principalele companii de energie din Europa Centrală și de Est.
KazMunayGas și KMG International sunt investitori strategici de lungă durată în România, contribuind semnificativ la securitatea energetică a țării, asigurând o aprovizionare stabilă a pieței cu produse petroliere și generând beneficii economice importante pentru România″, conchide comunicatul.
Desfășurarea evenimentelor, așa cum a fost prezentată oficial până astăzi:
“În data de 05.06.2026, în jurul orei 06:20, Garda de Coastă a primit o informare din partea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, cu privire la faptul că în Dana 78, în Portul Constanța, a fost observat un obiect plutitor, posibil dronă.
Au fost informate MApN și SRI.
Totodată, s-a relaționat cu Autoritatea Navală Română pentru restricționarea traficului naval în Portul Constanța, respectiv cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța pentru securitatea portuară. O echipă din cadrul Grupului de Nave Constanța s-a deplasat în zonă pentru izolarea perimetrului până la sosirea forțelor specializate.
Imediat după identificarea dronei, MApN a luat legătura cu omologii ucraineni, care au confirmat că au pierdut controlul operării a patru drone. Celelalte trei drone s-au autodetonat – două în larg și a treia în afara portului. Confirmarea acestor evenimente a venit atât de la partea ucraineană, cât și din datele obținute de autoritățile române. Autoritățile române au solicitat autorităților ucrainene să transmită notificări părții române de îndată în situații similare care pot genera riscuri la adresa României.
Miniștrii de Apărare și Interne au solicitat omologilor ucraineni o consultare în sistem video-conferință.
Cronologia evenimentelor
- Imediat după sesizare, echipe specializate din cadrul MApN, SRI și Poliția de Frontieră, s-au deplasat la fața locului. În jurul orei 10.25, a fost detectat un semnal de autodistrugere. Au fost luate măsuri urgente pentru evacuarea personalului angrenat în cercetare, închiderea zonei din port și pentru stabilirea unei zone de siguranță de 1 kilometru;
- 10:28 – drona a explodat. Explozia nu a fost controlată, drona intrând în modul de autodistrugere;
- 10:29 – a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul municipiului Constanța. Până în momentul de față nu au fost înregistrate victime;
- 10:32-11:30 – au fost efectuate 6 apeluri la numărul unic de urgență 112, care sesizau explozii sau cereau explicații;
- 10:45 – o navă comercială, aflată la 145 km (80 mile marine) Est Constanța, a observat două explozii puternice consecutive, la o distanță de 10 mile marine (18 km) față de aceasta;
- 10:54 – a fost ridicat Elicopterul SMURD CT pentru susținerea intervenției;
- 11:05 – polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au observat o posibilă explozie în afara portului Constanța;
- 11:21 – a fost transmis mesaj RO-ALERT, evacuare zonă pe o rază de 1 km, în zona costieră a Portului Constanța;
- 11:29 – a fost transmis al doilea mesaj RO-ALERT, pentru județele Constanța și Tulcea, pentru asigurarea măsurilor de prevenție și îndepărtare de zona costieră, respectiv de informare în situația observării dronelor;
- 11:50 – a fost ridicat un al doilea elicopter din județul Tulcea pentru cercetare-observare pe toată zona de litoral;
- 13.50 – a fost începută evacuarea preventivă pentru următoarele zone: faleza Cazinoului, stațiunile Costinești (plaja), Vama Veche, Mamaia și toți operatorii economici din zona litoralului;
- 14:35 – a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.
După dubla confirmare că toate cele patru drone ucrainene s-au autodistrus și nu mai reprezintă vreun pericol, măsurile de evacuare a populației au fost oprite.
Într-o declarație făcută în această după-amiază, ministrul Apărării, Radu Miruță, a părut să reproșeze autorităților ucrainene că nu le-au anunțat la timp pe cele române. “În jurul orei 10, autoritățile ucrainene le-au informat pe cele române că au pierdut controlul a patru drone. L-am sunat pe ministrul apărării din Ucraina, căruia i-am zis că așteptarea este când se pierde controlul asupra dronelor, să ne anunțe. (…) România a văzut drona azi-dimineață la 6. Confirmarea a venit undeva la ora 10. Dacă atunci ucrainenii au aflat… nu știu să vă spun de ce nu ne-au confirmat mai devreme autoritățile ucrainene sau dacă știau. Nu am în aceste momente date pentru a face un ‘reverse engineering’, stabilind exact cum drona a intrat în această dană. Urmează și cei de la MAI, Paza de Coastă, în ce condiții această dronă poate fi văzută de radarele pe care le au ei. MApN poate vedea drone care zboară, nu la adâncime”.
La rândul său, președintele Nicușor Dan a confirmat că “drona marină care a explodat în această dimineață în Portul Constanța făcea parte, alături de alte mijloace similare de luptă, dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse. Forțele ucrainene au pierdut controlul asupra respectivelor mijloace ca urmare a acțiunilor de război electronic întreprinse de Rusia. Intrarea acestei drone în spațiul suveran românesc reprezintă o consecință directă a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei”.



















