Legea stipulează din 2014 că se datorează, ca redevență, ″o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate (…) din operațiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere, altele decât cele aflate în proprietatea publică a statului, cotă determinată pe baza unei metodologii elaborate de autoritatea competentă (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon – ANRMPSG – n.r.) și aprobate prin hotărâre a Guvernului″.
Însă, timp de 10 ani, niciun Guvern nu a dat HG-ul cu metodologia, iar printre motivele invocate pentru masiva întârziere s-a numărat inclusiv decesul unui coordonator al studiului comandat în vederea elaborării acesteia.
Singura companie vizată este Midia Marine Terminal, operator deținut de KMG International din grupul kazah de stat KazMunayGas, acționarul majoritar al Rompetrol, care are un terminal de profil propriu în largul portului românesc omonim de la Marea Neagră.
Instalația este vitală pentru aprovizionarea României cu țiței din Kazahstan, mai ales în condițiile embargoului european aplicat celui provenit din Rusia.
Terminalul, aflat în operare de peste 16 ani, este situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre și are o capacitate de transfer de 16 milioane de tone pe an, fiind unica facilitate de descărcare–încărcare țiței de acest tip din România.
Deși hotărârea care a stabilit redevența la 3% a fost adoptată în octombrie 2024, nu a putut fi aplicată, fiind necesară în prealabil modificarea Legii petrolului.
Asta pentru că pot fi impuse redevențe numai companiilor care încheie acorduri petroliere de concesiune cu ANRMPSG și nu există un astfel de acord semnat cu Midia Marine Terminal.
Pentru a putea fi perfectat un acord petrolier, autoritățile vor abia acum să completeze Legea petrolului cu prevederea potrivit căreia ″ Prin derogare (...), în cazul terminalelor petroliere care nu se află în proprietatea publică a statului (...), acordul petrolier de concesiune a operațiunii petroliere de operare a acestui tip de terminale petroliere (...) se încheie în mod direct, fără organizarea apelului public de ofertă, cu persoanele juridice care operează terminalele petroliere (...) respective folosind bunurile proprii″.
Se vrea a fi reglementată și situația ipotetică în care ar exista, în România, și alte sisteme de transport al petrolului decât cel național și operate de alte firme decât compania de stat Conpet. În cazul acestora, acordurile petroliere ar urma să fie semnate în aceleași condiții menționate mai sus.
În plus, se dorește ca Legea petrolului să stipuleze că ″Terenurile pe care sunt amplasate instalațiile tehnologice de suprafață, aferente Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului constând în conducte, instalații, aparate, echipamente, dotările aferente și construcții, necesare desfășurării activității de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, sunt și rămân în proprietatea publică a statului, pe durata de existență a sistemului național de transport″.
